Când arta culinară atinge excelența în gastronomie (GALERIE FOTO)

Când arta culinară atinge excelența în gastronomie (GALERIE FOTO)

Salon Marem a fost, astăzi, gazda unui eveniment deosebit, în care chef-ul Ștefan Mihalycsek a gătit pentru oaspeții Asociației Susținem Excelența.

Amfitrioanele evenimentului au fost prof. univ. dr. Lizica Mihuț, președinte al asociației organizatoare, și Tabita Cristea, în calitate de gazdă și președinte al Asociației Con Brio.

Tema întâlnirii a reprezentat-o excelența în gastronomie, pe care Ștefan Mihalycsek a făcut-o palpabilă, spre încântarea invitaților. Și au fost destui invitați cu pretenții: prefectul Mihai Pașca, primarul Călin Bibarț, av. Diana Chițoi, dr. Liliana Bran – directorul Școlii Postliceale Sanitare din Arad, prof. dr. Diana Achim – directorul Colegiului Național „Moise Nicoară”, Mihaela Vasil – directorul Casei Județene de Pensii, prof. univ. dr. Anton Ilica și, desigur, reprezentanții presei arădene.

Tabita Cristea și tot ce face ea în Arad și pentru Arad a fost centrul atenției evenimentului de bun gust care a răsfățat papilele gustative ale celor prezenți. „Chiar dacă a avut cursuri de gastronomie la colegiul pe care l-a absolvit în America și apoi a urmat alte studii în acest domeniu în România, Tabita Cristea se consideră un autodidact, adunând o serioasă bibliografie în rafturile bibliotecii sale. Pregătirea sa temeinică i-a adus la început de drum marele premiu la un concurs internațional la care au participat bucătari consacrați din Germania, Elveția, Israel. Au trecut de atunci peste două decenii și tot de atunci durează colaborarea Tabitei Cristea cu Mihalycsek Ștefan, invitatul ei de astăzi, din Oradea, un specialist în gastronomie, ce probează excelența printr-o activitate de top ce i-a adus recunoașterea unanimă nu numai în orașul în care își desfășoară activitatea. Tabita Cristea îl consideră pe invitatul ei, Ștefan, un model, ca performanță și devoțiune, ce va demonstra astăzi prin rețete speciale că arta culinară constituie pentru el opțiune fundamentală a întregii sale existențe”, a spus, între altele, prof. univ. dr. Lizica Mihuț, amintind, desigur, și despre proiectele în sprijinul comunității, al bolnavilor sau al deținutelor din Penitenciarul Arad în care este implicată Tabita Cristea.

La inițiativa aceleiași prof. univ. dr. Lizica Mihuț, evenimentul s-a lăsat și cu o provocare acceptată de prefectul Mihai Pașca pe tema identificării și promovării excelenței în diferite domenii în județul Arad, lucru asupra căruia vom reveni.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.