Grădinița Bambi și-a deschis un nou punct de lucru, clădirea aparținând Parohiei Ortodoxe Mândruloc, unde pe lângă alți copii vor putea frecventa cursuri și copiii cu posibilități finaciare reduse din zonă.
Alături de soția sa, Corina, Dan Istrate s-a implicat de nenumărate ori în comunitatea locală din Vladimirescu, sprijinind prin acțiuni caritabile familii și în special copii nevoiași. Prin deschiderea noului punct de lucru, clădire reabilitată complet de către domnul Istrate, acesta dorește să continue implicarea caritabilă în comună.
„Am fost binecuvântat în viață și încerc la rândul meu să dau înapoi comunității în care trăiesc. Alături de oamenii minunați din Vladimirescu și împreună cu prietenii noștri de la Arad și din județ, putem face fapte bune în continuare. Mulțumec celor prezenți la evenimentul de inaugurare! Dumnezeu să le dea multă sănătate tuturor și bucurie în sufletele copiilor pe care încercăm să îi ajutăm”, declară Dan Istrate.
Mai mult decât atât, acesta este vehiculat drept candidatul la Primărie din partea PRO România. În acest moment noua formațiune politică își pune bazele organizației la Vladimirescu.
„Aș fi onorat să îi reprezint în calitate de Primar pe cetățenii din Vladimirecu. Este însă prea repede să mă pronunț despre o astfel de competiție. La PRO România da, cunosc oameni de încredere cum este Marin Lupaș, vom vedea ce ne rezervă viitorul, să se înființeze organizația locală și apoi. Trebuie să mă consult și cu soția mea, Corina, o astfel de decizie o iau oricum împreună cu familia”, a concluzionat Dan Istrate.
Lasă un comentariu