Capă, spadă și cabaret, în grădina de vară a cinematografului Arta

Capă, spadă și cabaret, în grădina de vară a cinematografului Arta

„Grădina cu teatru” vine în această săptămână cu o întâlnire cu iz de epocă.

Și asta pentru că, întâmplarea artistică pusă la cale de actorii Teatrului Clasic „Ioan Slavici” Arad și cei ai Trupei Marionete, în 16 iulie, de la ora 20.00 în grădina de vară a cinematografului Arta, str. Vasile Alecsandri, nr. 2 – cuprinde deopotrivă adevărate demonstrații de capă, spadă și întâlniri cu lumea colorată a cabaretului.

Astfel, toți cei care își propun să petreacă un ceas de teatru în aer liber, vor avea parte, pentru început, de adevărate lecții de lupte scenice susținute de actorii Diana Ioana Licu, Marina Palii, Ștefan Dogaru și Bogdan Neciu, coordonați de Robert Pavicsits. Consultant de specialitate este profesorul Peter Habala.

Am ales să scoatem la iveală, în fața publicului, lucruri pe care mai rar le văd spectatorii. Și anume, care sunt tehnicile folosite de actori în scenele de luptă. Așadar, ne vom duela precum spadasinii din filmele de capă și spadă și vom face demonstrații de lupte scenice” – spune actorul Robert Pavicsits

Partea a doua a întâlnirii din 16 iulie este dedicată cabaretului. Așadar cu muzică și dans, actorii Trupei Marionete vă provoacă la o întâmplare à la Moulin Rouge.

Va fi o întâlnire minunată între actori, artisti păpușari și dansatori de tango. Păpuși de talie umană dansează și cântă deschizând cortina teatrului de păpuși și pentru publicul adult, sub forma unui spectacol cu momente de cabaret” – spune actorul Sorin Dorobanțu

„Vinovatii” – dansatori sunt: Cristina Pușcaș, Alexandru Pușcaș și Daniela și Gheorghe Jeflea, iar artiștii păpușari – Nuți Dorobanțu, Izabela Moș și Sorin Dorobanțu.

Vă reamintim că prețul unui bilet în cadrul proiectului „Grădina cu teatru” este de 15 lei (preț întreg), 10 lei (studenți și pensionari) și 5 lei (elevi).

Biletele, în limita locurilor disponibile, se achiziționează prin rezervare telefonică, la numărul de telefon 0744.475.147, de luni până vineri, între orele 10.00 – 16.00 și sâmbăta între orele 10.00 – 12.00.

În ziua reprezentației, biletele pot fi achiziționate din locația susținerii spectacolului între orele 18.00 – 20.00.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.