„Caravana Sănătații” a ajuns la Ineu. Zeci de adulți și copii au fost consulați gratuit

„Caravana Sănătații” a ajuns la Ineu. Zeci de adulți și copii au fost consulați gratuit

„Caravana Sănătății”, un proiect derulat de Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” (UVVG) Arad a ajuns la Ineu.

„Din dorința de a fi aproape de semenii noștri, având experiența anilor și campaniilor trecute, UVVG Arad, împreună cu Asociația «Cetatea Voluntarilor», au demarat campania «Caravana Sănătății». Sub coordonarea doamnei dr. Coralia Cotoraci și doamnei dr. Simona Dumitra, dr. Alciona Sasu și rezidenții secțiilor de hematologie și pediatrie acordă consultații specializate gratuite persoanelor în vârstă, copiilor și celor din medii defavorizate, din tot județul Arad”, declară reprezentanții UVVG Arad.

Proiectul a demarat în localitatea Săvârșin, în data de 4 martie 2023, iar după alte trei localități, în ziua de 8 iulie caravana s-a oprit la Ineu, unde, în incinta Spitalului Orășenesc Ineu, au avut loc consultațiile de hematologie, pediatrie, pneumologie și medicină internă. În baza programărilor prealabile, au fost consultați 70 de copii și adulți. Pacienții au beneficiat de ecografii, spirometrii și consultații de specialitate gratuite; le-a fost măsurată greutatea, tensiunea, saturația oxigenului în sânge și glicemia, iar acolo unde a fost cazul, s-au prescris tratamente și au fost oferite medicamente. Toți pacienții și aparținătorii au primit recomandări de la personalul medical, pentru a-și îmbunătăți alimentația, sănătatea și viața.

„Activitățile vor continua în lunile care urmează, dorind, în acest fel, să fim aproape de comunitate și să facilităm accesul la medicină de calitate pentru cât mai mulți locuitori din județul Arad. Astfel, următoarea oprire a «Caravanei Sănătății» va avea loc în 15 iulie 2023, în comuna Șicula. Programările se pot face la nr. de telefon 0770203268 – programare adulți,  0740039777 – programare copii.”, precizează reprezentanții UVVG Arad.

Am răspuns cu drag invitației d-lui. primar Abrudan și echipei medicale a d-lor. dr. Mara și Tuduce, care ne-au primit cu căldură și profesionalism, identificând noi oportunități de colaborare, într-un spital la standarde înalte! Mulțumim partenerilor noștri și întregii echipe implicate, dlui președinte al C.J. Arad, Iustin Cionca, dar mai ales oamenilor, pacienților noștri care au venit în număr atât de mare! Următoarea oprire a Caravanei va fi în 15 iulie, la Șicula. Vă așteptăm!”, declară dr. Coralia Cotoraci, rectorul UVVG Arad

Acest proiect este susținut de Consiliul Județean Arad, Arhiepiscopia Arad, Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad, Direcția de Sănătate Publică Arad, Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România, Inspectoratul pentru Situații de Urgență, Colegiul Medicilor Arad și este derulat cu sprijinul MedLife, Cetății Voluntarilor, Sun Wave Pharma, SECOM, Băncii pentru Alimente Timișoara, Fundației pentru Medicină Celulară și Moleculară și Bleu Pharma.

Video https://fb.watch/lGh5NBC4XA/?mibextid=2Rb1fB

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.