Cea de-a 9-a ediție a Caravanei Filmelor TIFF își continuă traseul prin țară și în luna august, primul weekend al ultimei luni de vară aducând nu mai puțin de 8 filme la Arad. Între 3 și 5 august 2018 cinefilii de toate vârstele sunt așteptați la Cinema Arta pentru proiecții de interior și în aer liber. Intrarea este liberă.
Vineri, 3 august, weekend-ul începe cu Câteva conversații despre o fată foarte înaltă, debutul în lungmetraj al regizorului Bogdan Theodor Olteanu, a cărui premieră mondială a avut loc în cadrul celei de-a 17-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film Transilvania. Așa cum însuși regizorul îl descrie, filmul este „o incursiune sumară în lumea queer, dar și o privire asupra unei generații puțin reprezentate în filmul românesc: tinerii din marile orașe prinși între valori și opțiuni contradictorii, între modelele propuse de vestul Europei şi o societate înţepenită în reverii despre o presupusă tradiţie”. Seara se va încheia cu proiecția în aer liber a primului documentar al unei trupei românești – VUNK – Jur să spun adevărul.
Ziua de sâmbătă, 4 august, începe cu o proiecție dedicată inclusiv celor mai tineri dintre cinefili, prin intermediul programului EducaTIFF. De la ora 16:00 va fi proiectat debutul autobiografic al regizoarei catalane Carla Simón, Vara lui 1993 / Summer 1993. Acesta urmărește povestea sensibilă a unei fetițe de 6 ani, nevoită să se adapteze noii sale vieți, în sânul unei alte familii, după dispariția mamei. Filmul a fost proiectat în secțiunea Generation Kplus în cadrul Festivalului de Film de la Berlin, unde a și câștigat premiul pentru Cel mai bun lungmetraj. În continuare arădenii sunt invitați să urmărească fabulosul documentar Maria by Callas (r. Tom Volf), care documentează viața legendarei soprane la mai bine de 40 de ani de la moartea acesteia. Ziua se încheie cu proiecția în aer liber a unei o tragicomedii construită în jurul unui copac mare și frumos care devine subiectul conflictului dintre două familii vecine – Copacul vrajbei noastre / Under the Tree (r. Hafsteinn Gunnar Sigurðsson).
Programul EducaTIFF deschide ziua de duminică prin proiecția Atelierul / L’Atelier / The Workshop, regizată de Laurent Cantet, câștigătorul premiului Palme d’Or în 2008 cu drama Entre les murs. Despre film The Guardian a scris cum „continuă direcția deschisă de Cantet în The Class, folosindu-se de puterea dialogului pentru a demonstra că dezbaterea poate fi la fel de incitantă ca un film de acțiune”. De la ora 19:00 arădenii îl vor cunoaște pe pe Caisă, în documentarul de debut al regizorului Alexandru Mavrodineanu: un antrenor de box care s-a jurat că nu mai profesează se răzgândește atunci când întâlnește un tânăr sportiv foarte talentat. Ultima seară încheie cu zâmbet seria de proiecții în aer liber din curtea Cinema Arta, prin savuroasa comedie a regizorului italian Paolo Genovese – Localul / The Place, un film despre cât de departe suntem dispuși să mergem pentru a obține ceea ce vrem.
Program | Cinema Arta
Vineri, 3 august
19:00 | proiecție de interior
Câteva conversații despre o fată foarte înaltă
Bogdan Th. Olteanu | România, 70′
cu: Silvana Mihai, Florentina Năstase
O fostă în comun, un album de fotografii, câteva conversații online, o cafea și o vizită. Două fete contruiesc din bucăți începutul unei povești de dragoste. Dar pe măsură ce se apropie trebuie să înfrunte lucrurile care le despart.
21:45 | proiecție în aer liber
VUNK – Jur să spun adevărul
Silviu Munteanu | România
Urmărind istoricul uneia dintre cele mai iubite trupe rock ale ultimelor decenii, documentarul va surprinde fanii Vunk cu imagini și povești inedite, începând cu participarea la „Cântarea României” în 1988 și continuând cu momentele cheie din anii ‘90, când trupa încă perfoma sub numele de Vank.
Sâmbătă, 4 august
16:00 | EducaTIFF | proiecție de interior
Vara lui 1993
Carla Simón| Spania, 97’
cu: Laia Artigas, David Verdaguer, Fermí Reixach, Bruna Cusí, Paula Robles
Spania, vara lui 1993. Frida are şase ani şi, după decesul părinţilor, trebuie să înfrunte prima vară alături de noua sa familie adoptivă. Înainte de sfârşitul verii petrecute în provincia catalană, fata trebuie să înveţe să-şi controleze emoţiile, iar părinţii trebuie să înveţe să ţină la ea ca la propria lor fiică.
19:00 | proiecție de interior
Maria by Callas
Tom Volf | Franța, 113’
cu: Maria Callas
Documentarul Maria by Callas spune povestea renumitei soprane Maria Callas, considerată drept cea mai mare cântăreață de operă din a doua jumătate a secolului al XX-lea. Filmul include imagini rare din arhiva personală a cântăreței, înregistrări live, scrisori și detalii intime, povestite chiar de soprană. La patru decenii de la dispariția ei, filmul o înfățișează pe faimoasa cântăreață așa cum nimeni nu a mai văzut-o până acum.
21:45 | proiecție în aer liber
Copacul vrajbei noastre
Hafsteinn Gunnar Sigurðsson | Islanda, Franța, 89’
cu: Steinþór Hróar Steinþórsson, Edda Bjorgvinsdottir, Sigurður Sigurjónsson, Þorsteinn Bachmann, Selma Björnsdóttir
Agnes îl dă pe Atli afară şi îi spune să nu care cumva să-l mai prindă lângă fiica lor, Ása. Atli se mută cu părinţii, dar aceştia sunt prinşi într-o ceartă cu vecinii: arborele din curte, de care sunt atât de mândri, le umbreşte prispa! În timp ce Atli se luptă pentru dreptul de a-şi vedea fiica, cearta cu vecinii devine tot mai violentă: bunuri sunt distruse, animalele de companie dispar ca prin minune, se instalează camere de supraveghere şi umblă zvonul că un vecin a fost văzut cu o drujbă…
Duminică, 5 august
16:00 | EducaTIFF | proiecție de interior
Atelierul
Laurent Cantet| Franța, 113’
cu: Marina Foïs, Matthieu Lucci, Florian Beaujean, Mamadou Doumbia, Mélissa Guilbert
Atelierul, cel de-al 8-lea film al renumitului regizor francez Laurent Cantet vorbește despre dificultatea generației tinere de a-și găsi locul într-o societate violentă, ruptă între probleme sociale și politice.
Olivia (Marïna Fois), o scriitoare celebră, organizează un atelier de vară la care participă un grup de tineri din sudul Franței. Printre ei, Antoine, un tânăr conflictual și talentat, care rupe dinamica grupului. Olivia este deopotrivă îngrijorată și fascinată de violența lui Antoine și încearcă să-l cunoască dincolo de granițele Atelierului.
19:00 | proiecție de interior
Caisă
Alexandru Mavrodineanu| România, 81’
După ce a fost trădat de cel pe care l-a ajutat să devină campion mondial la box, un antrenor veteran se dedică pregătirii unui nou sportiv, Caisă. El trebuie să facă faţă temerilor că va fi, din nou, abandonat…
21:45 | proiecție în aer liber
Localul
Paolo Genovese| Italia, 105’
cu: Valerio Mastandrea, Marco Giallini, Alessandro Borghi, Silvio Muccino, Alba Rohrwacher, Vittoria Puccini
Un necunoscut misterios stă în fiecare zi la aceeași masă a aceluiași restaurant, angajându-se să îndeplinească cele mai mari și aproape imposibile dorințe ale celor care se așează la masa lui, cerându-le, în schimb, să îndeplinească sarcini ciudate. Până unde vor merge aceștia pentru a obține ce-și doresc?
Detalii: www.tiff.ro și pe Facebook: www.facebook.com/caravanatiff
Caravana Filmelor TIFF este un proiect organizat de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc, cu sprijinul Europa Cinemas și al Centrului Național al Cinematografiei.
Lasă un comentariu