Care din pacienții infectați cu CORONAVIRUS vor BENEFICIA de noul tratament cu PLASMĂ de la donatori VINDECAȚI

Care din pacienții infectați cu CORONAVIRUS vor BENEFICIA de noul tratament cu PLASMĂ de la donatori VINDECAȚI

Procesul de colectare a plasmei pentru tratarea pacienților infectați cu noul coronavirus a fost demarat, informează Ministerul Sănătății.

În acestă dimineață au avut loc primele 3 recoltări de plasmă de la donatori vindecați de COVID-19, în cadrul Centrului de Transfuzie Sanguină București. Plasma va fi testată și după calificarea biologică va fi pusă la dispoziție spitalelor. Plasma de la donator vindecat de COVID-19 (PPC-DV-COVID-19) se va administra doar pacienților critici infectaţi confirmaţi cu COVID-19, cu vârsta de cel puţin 18 ani, care îndeplinesc următoarele criterii:

a) Se află într-o secție de AŢI dintr-un spital desemnat prin ordin al ministrului sănătății pentru tratamentul pacienților COVID-19 și avizat de Comisia de A.T.I.;

b) Prezintă o progresie rapidă a unei pneumonii severe / a unor infiltrate pulmonare (> 50% în 24-48 ore), în ciuda tratamentului administrat;

c) Sunt ventilați mecanic de mai puțin de 10 zile sau în pragul intubației și ventilației mecanice (dispnee severă, frecvență respiratorie ≥ 30/min, saturaţie în oxigen ≤ 93% cu oxigen pe mască facială, paCO2 >55 mmHg la pacienții fără BPCO).

„Reamintim că, Ministerul Sănătății a elaborat Ordinul de ministru privind Metodologia pentru colectarea, testarea, procesarea, stocarea şi distribuția a plasmei de la donator vindecat de COVID-19 și utilizarea monitorizată pentru pacienții critici cu COVID-19 din secțiile AŢI. Documentul stabilește modul de colectare, testare, prelucrare, stocare și distribuire a plasmei de la donator vindecat de COVID-19 și utilizarea monitorizată pentru pacienții critici cu COVID-19 din secțiile AŢI, în conformitate cu legislația națională în domeniul transfuziei sanguine și ghidul tehnic elaborat de Comisia Europeană cu privire la colectarea, testarea, procesarea, stocarea, distribuţia şi utilizarea monitorizată a plasmei provenite de la persoane vindecate de COVID-19 pentru tratamentul COVID-19”, se arată într-un comunicat al Ministerului Sănătății.

În acest moment sunt 3 aparate pentru tratarea cu plasmă a pacienților cu coronavirus donate Ministerului Sănătății în București, Timișoara și Iași. Ministerul Sănătății încurajează donarea voluntară de sânge și produse de sânge și prin toate acțiunile întreprinse urmărește să îmbunătățească modul de donare în rândul populaţiei, în beneficiul pacienților. În acest context, pacienții vindecați cu COVID 19 vor fi contactați, cu respectarea regulilor naționale și ale UE, sau pot contacta centrele de transfuzie sanguină în vederea donării de plasmă.

Foto: arhivă

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.