Care sunt CEI DOI ARĂDENI câștigători ai preselecției organizate de Federația Română de Fotbal la Chișineu-Criș

Care sunt CEI DOI ARĂDENI câștigători ai preselecției organizate de Federația Română de Fotbal la Chișineu-Criș

Cătălin Vulturar (14 ani, UTA Arad) și Darius Jurj (15 ani, Academia Brosovsky) sunt cei doi câștigători ai preselecției organizate de Gillette și Federația Română de Fotbal ieri la Chișineu-Criș, județul Arad. Cei doi au fost selectați la capătul celui mai disputat trial al sezonului, la care au participat peste 650 de tineri sportivi cu vârste cuprinse între 10 și 14 ani și se vor alătura echipei Performanța are Viitor.

Mijlocaș central la UTA Arad, Cătălin Vulturar va merge să descopere secretele echipei lui Lionel Messi chiar dacă este fan Real Madrid. Cătălin spune că se inspiră din jocul mijlocașului central Luka Modric și că îi urmărește cu interes pe cei de la Liverpool pentru jocul lor combinativ și rapid.

 Tot în linia de mijloc evoluează și Darius Jurj pentru echipa sa de club Academia Brosovsky, pe postul de mijlocaș dreapta. În vârstă de 15 ani, Darius este fan declarat Leo Messi și spune că modul cum argentinianul conduce balonul și vede jocul sunt pentru el surse de inspirație.

„M-am bucurat foarte mult să văd un entuziasm uriaș aici, la Chișineu-Criș. Au venit foarte foarte mulți copii, peste 650, iar asta demonstrează cât de multă pasiune există pentru fotbal. Avem talente, avem viitor, iar astfel de acțiuni sunt mereu binevenite. Am ales doi fotbaliști foarte talentați, pe Cătălin și Darius care ne-au demonstrat că merită să meargă la Barcelona. Sper să îi vedem pe cât mai mulți dintre cei prezenți azi cât mai repede în echipele naționale!”, a declarat Miodrag Belodedici, scouter al Federației Române de Fotbal, prezent la preselecția din județul Arad.

Vulturar și Jurj completează echipa din acest sezon al proiectului Performanța are Viitor, alături de Ionuț Dobre (nelegitimat), Florin Cîniparu (AS Kinder Constanța), Albert Hofman (ACS Juniorul Câmpulung Moldovenesc), Ionuț Canea (ACS Dorna Vatra Dornei), Albert Călin (Flacăra Moreni), Dragoș Hreceniuc (Juniorul Suceava), Alexandru Maxim (CSȘ Craiova) și Marius Miruță (LPS Târgu-Jiu), Eduard Szabo (AFC Unirea Alba-Iulia) și Marian Buruiană (CSO Cugir).

Cei 12 jucători aleși în cadrul acestui sezon vor merge în luna mai la Centrul Național de Fotbal de la Mogoșoaia, pentru un stagiu de pregătire, și la Barcelona, pentru un antrenament la faimoasa bază Ciutat Esportiva Joan Gamper a FC Barcelona. Tot atunci, echipa va avea ocazia să vadă un meci al FC Barcelona din tribunele stadionului Nou Camp.

Sezonul 2017 – 2018 a cuprins șase etape: Constanța (20 august), Putna (1 octombrie), Râmnicu-Sărat (28 octombrie), Ișalnița (18 martie), Cugir (1 aprilie), Chișineu-Criș (15 aprilie).

Performanța are Viitor se desfășoară sub umbrela programului FRF Împreună suntem fotbal și are loc în perioada august 2017 – mai 2018.

De peste un secol, Gillette își respectă angajamentul de a oferi performanță zi de zi prin intermediul aparatelor de ras utilizate de peste 800 de milioane de bărbați din întreaga lume. Alături de Federația Română de Fotbal, prin inițiativa Performanța are Viitor, Gillette continuă să susțină copiii talentați din România.

 

 

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.