Care sunt cei mai „BOGAȚI” și cei mai „MODEȘTI” consilieri locali arădeni. SUTE DE MII DE LEI în conturi și bijuterii de ZECI DE MII DE EURO

Care sunt cei mai „BOGAȚI” și cei mai „MODEȘTI” consilieri locali arădeni. SUTE DE MII DE LEI în conturi și bijuterii de ZECI DE MII DE EURO

Consiliul Local al Municipiului Arad (CLM) este format din 23 de consilieri, care au fost aleși prin votul cetățenilor. Aceștia iau cele mai importante decizii pentru oraș, împreună cu primarul, iar din acest motiv considerăm că este important ca arădenii să știe cine sunt.

CLM a fost investit în toamna anului 2020, iar de atunci deja trei consilieri și-au dat demisia, fiind înlocuiți în cadrul ședinței de săptămâna trecută. Au plecat Sergiu Bîlcea (PNL), ales în funcţia de deputat, Sergiu Vlad (USR-PLUS) care a câştigat un mandat de senator și Alexandru Meszar (UDMR) care a demisionat din funcția de consilier local la jumătatea lunii decembrie. În locul lor au venit Barb Petru Nistor (PNL), Chifa Ioan (USR-PLUS) și Szabo Mihai Iosif (UDMR).

Pentru aceștia încă nu au fost făcute publice declarațiile de avere și de interese, dar le avem pe cele pentru ceilalți 20 de consilieri, astfel că puteți vedea câți bani au în cont, ce salarii au încasat de la instituții publice și private, dar și ce averi au moștenit. Dintre aceștia, Mihai Pașca (PNL) iese în evidență cu cele mai multe terenuri, dar și cu averea din cont, precum și Mayer Siegfried Emeric (PLUS) care deține bijuterii în valoare de 30.000 de euro.

Csilla Aur (PSD) este unic asociat al unui SRL, membru în Sindicatul Democratic din Învățământ, profesor și vicepreședinte al Organizației Municipale din cadrul PSD Arad. Aceasta deține cotă parte dintr-un apartament primit ca moștenire, un autoturism Audi și un Jaguar. Anual, ca profesor, a câștigat 48.000 de lei.

Levente Bognar (UDMR), fost viceprimar al municipiului Arad, este membru al mai multor asociații și fundații, printre care și „Alma Mater”, precum și membru în consiliile UDMR, atât la nivel național, cât și local. Din funcția de viceprimar a încasat anual un salariu de 146.016 de lei. Bognar deține un teren agricol primit ca moștenire, un apartament, trei autoturisme, un VW Passat, Renault Clio Symbol și un VW Sharan, iar între 2019 și 2020 a donat 160.000 de euro copiilor săi. În conturi are 48.000 de lei și 94.500 de euro.

Cosmin Buruc (PSD) este administrator al unui SRL, președintele Clubului Sportiv Shadow Brigade Arad, director al Departamentului Românii de Pretutindeni din cadrul PSD județul Arad, secretar general al Organizației Municipale Arad din cadrul PSD județul Arad, inginer la Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, de unde a încasat anual un salariu de 49.384 de lei și, nu în ultimul rând, consilier local, cu un salariu de 13.140 de lei pe an. Buruc deține un apartament cumpărat și o cotă parte dintr-un apartament și o casă primite ca moștenire, precum și două motociclete, două autoturisme și o remorcă.

Ilie Cheșa (PSD), președintele Organizației Municipale PSD Arad, este administrator și asociat al unei societăți comerciale. Acesta deține un apartament în Arad și un autoturism marca Opel din 2019. Din salariul de șef birou la ARR a încasat anual suma de 49.732 de lei, iar din salariul de consilier local, 11.680 de lei pe an.

Costea Ioan Cătălin (USR), vicepreședintele USR Arad, Filiala Municipală, este membru fondator al Asociației ALT Arad, medic, are un cabinet privat de medicină internă, este membru al Colegiului Medicilor. Acesta nu are în proprietate terenuri sau imobile, doar un autoturism marca Volvo din 2016. Veniturile din prestarea de servicii medicale au fost în valoare de 44.747 de lei pe an.

Dorian Curcanu (PLUS) este inginer, asociat unic al unui SRL, deține un apartament și un autoturism Dacia Logan. Din salariul de inginer proiectant la o companie din Marea Britanie a câștigat anual 7079.11 de lire sterline, iar din propriul PFA, în domeniul proiectare inginerie, 4500 de lire sterline anual.

Lazăr Faur (PNL), ales viceprimar dintre consilierii locali, este vicepreședinte al PNL Organizația Municipală, asociat unic și administrator al unui SRL, asociat la alte două societăți comerciale și a fost membru în Consiliul de Administrație al Aeroportului Internațional din Timișoara. El deține trei terenuri, unul în municipiu, două în județ, are un apartament în Arad și două case în județ, din moșteniri, donații și cumpărare, un autoturism BMW din 2005, precum și 190.000 de lei în conturi. De la Infomedica SRL a încasat un salariu de 108.000 de lei pe an.

Fordon Decebal Ciprian (PNL) este psiholog la propriul cabinet, administrator și asociat unic al unui SRL și președinte al Asociației Institutul de Psihologie din Arad. Acesta are un apartament și două autoturisme, un Mercedes – Benz din 1993 și un Ford din 2001. Din funcția de consilier la cabinetul președintelui Consiliului Județean Arad a câștigat 12.540 de lei pe an, iar din serviciile de psiholog, 1980 de lei pe an.

Galea Cristian (PMP) este administrator la un SRL, președinte al Asociației Biserica Adoram, de unde ia 17.916 de lei pe an, și președinte al Organizației Municipale PMP Arad. Acesta are un teren și o casă în Turnu și un autoturism Hyundai.

Ilioni Florin (PNL) este cenzor al Cultului Creștin Penticostal din România, are un apartament, unul în construcție și terenul aferent, precum și un autoturism Opel Astra. De la Comunitatea Regională Penticostală Arad ia un salariu de 66.116 de lei pe an, iar de la Casa de Pensii și Ajutoare a Cultului Creștin Penticostal o indemnizație de 3.000 de lei pe an.

Korodi Dan Andrei (PNL) este medicare două apartamente, două autoturisme, un Audi A4 și un VW Bora, 10.000 de euro și 98.000 de lei în conturi. Din funcția de medic chirurg a încasat 27.985 de lei pe an, salariul de asistent universitar la UVVG Arad a fost de 24.084 de lei pe an, iar din serviciile prestate la cabinetul medical individual a câștigat 14.089,08 lei pe an.

Mariș Florin (PNL) este fost angajat la SC TOP Arad, de unde încasa 50.534 de lei pe an, din funcția de consilier la SC GCA Arad 20.535 de lei pe an, iar soția, din funcția deținută la CET Hidrocarburi Arad, 35.308 de lei anual. Mariș deține 1/2 dintr-un teren la Șiria, un apartament în Arad, precum și două autoturisme .

Mayer Siegfried Emeric (PLUS) este asociat unic, respectiv majoritar la două SRL-uri, are cinci terenuri în intravilan, dintre care unul în Ungaria, două case în Arad și un spațiu comercial. De asemenea, acesta deține din 1995 bijuterii în valoare de 10.000 de euro și de anul trecut, bijuterii moștenite în valoare de 20.000 de euro.

Naaji Antoanela (PNL) este vicepreședinte al Biroului Politic Local Municipiul Arad al PNL, iar din activități didactice, de cercetare și manageriale la UVVG Arad a câștigat 47.426 de lei anual, iar din activități comerciale și administrative la un SRL, 15.295 de lei pe an. Naaji deține o cotă parte dintr-un teren intravilan, un alt teren intravilan, un apartament și două autoturisme.

Pașca Mihai (PNL) este avocat, asociat unic al unui SRL, vicepreședinte al Organizației Municipale Arad a PNL. Din profesia de avocat, Pașca Mihai a încasat 449.505 de lei pe an. Acesta deține numeroase terenuri arabile în Arad, dar și pășuni și curți construcții, cotă parte din cinci apartamente, o mototcicletă Yamaha și a vândut un autoturism în valoare de 8.000 de euro anul trecut. În conturi are peste 300.000 de lei și peste 20.000 de euro.

Săbău Daniela Arieta (USR), vicepreședinte al USR Arad, filiala județeană, are un PFA pe numele său în domeniul evaluărilor imobiliare din care câștigă 37.900 de lei anual și este fondator al unui ONG. Deține două terenuri în Arad, o casă și un apartament. De la Biroul Regional pentru Cooperare Transfrontalieră Oradea pentru Granția România – Ungaria (BRECO) a primit un salariu de 59.900 de lei pe an.

Stana Florin (USR) este profesor, membru în ONG-ul Mișcarea Arădeană și Alt Arad. Nu are pe numele său imobile, doar un autoturism VW. Din funcția de cadru didactic la Colegiul Național Preparandia „Dimitrie Țichindeal” a câștigat 46.477 de lei anual, iar de la cabinetul senatorului Adrian Wiener a primit un salariu de 42.582 de lei pe an.

Vlad Codrin Dacian (USR) este administrator al unui SRL, profesor la Clubul Copiilor Chișineu Criș (30.000 de lei salariu anual) și la Liceul Tehnologic Iuliu Moldovan Arad (6.000 de lei salariu anual). Deține un teren în Macea, un apartament în Arad și patru autoturisme din 2001, 2004, 2008 și 2014.

Vornicu Dorina Stela (PMP) are o casă, un autoturism, iar salariile încasate anual de la două SRL-uri sunt de 723 de lei, respectiv 618 lei, iar de la Asociația Biserica Adoram, 79 de lei pe an.

Waas Liliana Viorica (PNL), inspector de specialitate în cadrul Primăriei Arad, de unde primea 20.747 de lei pe an, și director comercial al unui SRL, cu 12.704 de lei pe an, are un apartament și două autoturisme. De asemenea, a fost membru în CA la SC TOP SA, cu un venit de 9.225 de lei anual.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

  1. are Pasca ala junior la bani de-i ingroapa pe toti

    Raspunde
  2. Ma bucur ca sunt bogati, cei bogati nu vor pune botul la prostii

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.