CARNE congelată VECHE de 40 de ani, CONFISCATĂ de vameși

CARNE congelată VECHE de 40 de ani, CONFISCATĂ de vameși

Tone de carne congelată de contrabandă, inclusiv aripi de pui, carne de vită şi porc, în valoare totală de 430 de milioane de euro au fost confiscate de vameși. Acesta este cel mai mare caz de contrabandă cu produse din carne congelată din istoria provinciei Hunan, situată în centrul Chinei.

Aici au fost recent destructurate două bande cu 20 de membri şi au fost confiscate peste 100.000 de tone de carne congelată de contrabandă, intrată în putrefacție sau veche de 40 de ani.

Operaţiunea s-a desfăşurat în iunie în 14 provincii şi regiuni, relatează publicaţia China Daily.

Experţii susţin că atât timp cât carnea nu prezintă semne de dezgheţare, consumatorii nu pot face distincţia între carnea proaspătă şi cea veche.

Ameninţarea pe care o reprezintă carnea de contrabandă ţinută în condiţii mizere, dezgheţată în mod repetat sau chiar recongelată după ce s-a alterat, este extrem de gravă.

„Carnea de contrabandă nu este verificată şi poate provoca boli grave în cazul în care este ingerată, deoarece conţine bacterii şi virusuri precum cele care provoacă gripa aviară”, a avertizat un oficial din cadrul Administraţiei Vămilor din Changsha.

Foto: dailycapital.pk

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.