Carne de miel cu blană şi fecale, într-un lanţ de magazine din România – tone întregi, retrase

Carne de miel cu blană şi fecale, într-un lanţ de magazine din România – tone întregi, retrase

Carne de miel cu urme de fecale şi de blană a fost găsită într-un lanţ de magazine din ţară de inspectorii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), în prezent aceasta fiind retrasă de la comercializare, informează autoritatea.

ANPC a desfăşurat, sâmbătă, un control privind respectarea prevederilor legale la produse din carne de miel în toate magazinele din ţară ale unui operator economic, în urma reclamaţiei unui cetăţean.

Inspectorii ANPC au găsit în acest lanţ de magazine carne cu modificări organoleptice (miros, culoare), cu urme de fecale, păr şi blana şi cu miros specific de produs alterat. Producătorul a furnizat produsul doar respectivului lanţ de magazine, au mai constatat inspectorii ANPC.

Astfel, a fost dispusă oprirea definitivă de la comercializare a peste 2,2 tone de carne de miel şi au fost aplicate amenzi de 326.000 de lei. Totodată, operatorul economic a retras voluntar de la vânzare 613 kilograme de carne.

Controlul s-a făcut şi la producător, unde nu au fost găsite produse din acest lot.

  1. de ce nu ne spuneti si numele lantului de magazine respectiv? stire de doi bani…

    Raspunde
  2. stirea asta este preluata de la un post de televiziune , iar acolo nu a ezitat reporterul sa numeasca vinovatul ,este vorba de LIDL
    in schimb ziaristi cacaciosi astia provinciali de 2 bani ,nu au curaj sa spuna lucrurilor pe nume .
    pentru asta trebuie sa ai COJONES .

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.