Pompierii au intervenit duminică dimineața, în jurul orei 03.30, la Sebiș unde o casă a fost cuprinsă de flăcări.
Detaşamentul de Pompieri Sebiş – Garda nr. 1 de Intervenţie Sebiş a intervenit cu un echipaj format dintr-un ofiţer şi cinci subofiţeri cu o autospecială de stingere la o locuinţă particulară din oraşul Sebiş pentru stingerea unui incendiu. Situaţia de urgenţă a fost semnalată de proprietar la serviciul unic 112, acesta anunțând că arde coşul de fum.
În momentul sosirii echipajului, s-a constatat că incendiul se manifesta în podul locuinţei propagat la acoperiş, favorizat de prezenţa materialelor combustibile din pod. (haine şi alte materiale textile). Pentru ca între acoperiş şi restul locuinţei nu exista planşeu de beton, riscul propagării focului şi la camerele de locuit era mare. După o intervenţie de aproximativ 30 de minute, incendiul a fost izolat în limitele găsite, fără să se propage la camerele de locuit. Incendiul a fost stins în aproximativ 60 de minute. Au ars 30 de metri pătrați de acoperiş, izolaţie, coame, rigips şi materiale textile aflate în pod.
Incendiul a fost cauzat de coşul de evacuare a fumului care era netencuit pe aproximativ 20 de centimetri şi prezenta fisuri.
Peste 70 de intervenții în patru zile
În perioada 19 – 22 ianuarie, subunităţile Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Vasile Goldiş” Arad au desfăşurat 76 de misiuni şi 3 exerciţii cu forţe şi mijloace în teren.
S-a intervenit pentru stingerea a 3 incendii, un incendiu la autoturism, şi două la case de locuit.
S-au executat 2 misiuni în cooperare cu poliţia 2 misiuni pentru acordare de asistenţă persoanelor şi 2 misiuni de asigurare a zonei de producere a situaţiei de urgenţă în vederea evitării altor pericole.
Modulele SMURD au intervenit în 67 de situaţii dintre care 2 accidente rutiere.
Lasă un comentariu