Casă incendiată într-o localitate din județ. Focul a fost pus intenționat (FOTO)

Casă incendiată într-o localitate din județ. Focul a fost pus intenționat (FOTO)

Pompierii militari arădeni au intervenit joi dimineața la un incendiu izbucnit la o casă din localitatea Șiad.

„În această dimineață, în jurul orei 6.15, pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la o casă din localitatea Șiad.  Pentru misiune au fost dislocate forțe și mijloace din cadrul Detașamentului de Pompieri Ineu cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD, iar din cadrul Detașamentului Sebiș o autospecială de stingere cu apă și spumă. În sprijinul forțelor au acționat și pompierii voluntari ai SVSU Craiva. La sosirea echipajelor de intervenție incendiul se manifesta la nivelul acoperișului pe o suprafață de aproximativ 70 de metri pătrați.  Incendiul a fost localizat și lichidat în limitele găsite, în urma flăcărilor fiind afectat acoperișul pe o suprafață de aproximativ 70 de metri pătrați iar trei încăperi cu bunurile aflate în interior au fost degradate.  Din fericire nu au fost înregistrate victime”, precizează purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Arad.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost stabilită ca fiind folosirea intenționată a sursei de aprindere pentru a genera incendiul.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.