Casa Județeană de Pensii Arad face precizări cu privire la aplicare legii care prevede reducerea vârstei de pensionare pentru arădeni

Casa Județeană de Pensii Arad face precizări cu privire la aplicare legii care prevede reducerea vârstei de pensionare pentru arădeni

Casa Județeană de Pensii Arad face precizări cu privire la aplicare legii care prevede reducerea vârstei de pensionare cu doi ani pentru arădeni.

„Referitor la apariția, Legea nr.212/2023 pentru modificarea art. 65 alin. (5) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice care intră în vigoare începând cu 13 07.2023, privind PENSIA ANTICIPATĂ PARȚIALĂ

Persoanele care nu beneficiază de nici un tip de pensie pot solicita pensie anticipată parțială,  conform art.65 alin 5 din Legea nr.263/2010, cu reducerea varstei standard de pensionare cu 2 ani,  fără penalizarea cuantumului pensiei, dacă au locuit cel puțin 30 de ani în zonele afectate de poluare remanenta, pe o rază de 8 km în jurul localității în care se află situl contaminat, următoarele localități din județul Arad: Aluniș, Arad, Cicir, Fântânele, Frumușeni, Horea, Mândruloc, Tisa Noua, Vladimirescu.

Persoanele care se încadrează în  condițiile prevăzute la art.65 alin (5 ) din Legea nr.263/2010 pot solicita  pensie anticipata parțiala, fără penalizare, doar dacă îndeplinesc și celelalte  condiții prevăzute de lege (art.54 din HG nr.257/2011), respectiv:

să aibă realizat stagiul complet de cotizare prevăzut de lege (anexa 5 din Legea nr.263/2010);

să nu realizeze venituri de natură salarială  (pensia nu poate fi cumulată cu venituri de natura salarială).

La stabilirea stagiului complet de cotizare necesar acordării pensiei anticipate parțiale nu se iau în considerare perioadele asimilate, respectiv perioada facultății, stagiul militar, pensia de invaliditate (prevăzute la art.49 alin 1 lit. a-c).

Potrivit legii, la acordarea pensiei anticipate parțiale reducerea vârstei standard de pensionare prevăzută la art.65 alin (5) din Legea nr.263/2010 (2 ani) nu poate fi cumulată cu nici o altă reducere prevăzută de lege sau de alte acte normative.

Prevederile alin. (5) se aplică până la data de 31 decembrie 2030. 

Potrivit art.54 din HG nr.257/2011 privind Normele de aplicare a Legii nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, dovada îndeplinirii condiţiilor prevăzute la art. 65 alin. (5) din lege, referitor la perioada de locuire în zonele afectate de poluarea remanentă, se face prin adeverinţă-tip eliberată de serviciul public comunitar de evidenţă a persoanelor competent, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 5. din HG nr.257/2011 (atașat)

Cererea pentru obţinerea adeverinţei prevăzute la alin. (5) se depune la serviciul public comunitar de evidenţă a persoanelor, în funcţie de domiciliul actual al solicitantului. Cererea va cuprinde obligatoriu informaţii referitoare la data şi locul naşterii, prenumele părinţilor, CNP, domiciliul actual/domiciliile anterioare, precum şi motivul solicitării.

Important!

1. Acordarea pensiei anticipate parțiale conform art.65 alin (5) din Legea nr.263/2010, poate fi solicitată cu cel mult 2 ani înaintea împlinirii vârstei standard de pensionare.

2. Persoanele înscrise la pensie anticipat parțială cu penalizare (conform art.65 alin 1 din Legea nr.263/2010) nu beneficiază de prevederile Lg.212/2023.

3. Pensia anticipată parţială se cuvine, cu cel mult 5 ani înaintea împlinirii vârstei standard de pensionare.

Conform art.67 din Legea nr.263/2010, la îndeplinirea condițiilor pentru acordarea pensiei pentru limita de vârsta, pensia anticipata parțiala  se transformă din oficiu în pensie pentru limita de vârsta.”, se arată într-un comunicat de presă transmis de Casa Județeană de Pensii Arad.

ANEXA Nr. 5

la norme

Consiliul Local al ……………………

Judeţul ………………………………….

Serviciul public comunitar local

de evidenţă a persoanelor

Nr. ……………… din ………………..

ADEVERINŢĂ

Adeverim prin prezenta că, potrivit datelor din Registrul naţional de evidenţă a persoanelor, domnul/doamna ……………………….., numele avut anterior ……………………………, fiul/fiica lui ………………. şi al/a ……………, născut(ă) la data de ……………………… în localitatea …………………….., judeţul ………………, codul numeric personal …………………………………, domiciliat(ă) în localitatea ………………………………….., str. ……………………………….. nr. ……….., bl. ………, sc. ………, et. ……., ap. ……., judeţul ………………………., a avut domiciliul/domiciliile/reşedinţa după cum urmează:

a) de la …………….. până la ……………., în oraşul/comuna ……………., satul ……………., judeţul …………….;

b) de la …………….. până la ……………., în oraşul/comuna ……………., satul ……………., judeţul …………….;

c) de la …………….. până la ……………., în oraşul/comuna ……………., satul ………….., judeţul …………. .

S-a eliberat prezenta adeverinţă, ca urmare a cererii nr. ……………… din ………………, în vederea înscrierii la pensie, potrivit dispoziţiilor art. 65 alin. (5) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare.

    
 Şef serviciu,
…………………………….
Întocmit,
…………………………….

Foto: Arhivă, caracter ilustrativ

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.