Casă mistuită de flăcări. Proprietarul a ajuns la spital (FOTO/VIDEO)

Casă mistuită de flăcări. Proprietarul a ajuns la spital (FOTO/VIDEO)

Pompierii arădeni au intervenit luni noaptea, în jurul orei 1, la un incendiu izbucnit la o casă din municipiul Arad.

Detașamentul Arad a intervenit cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare și un echipaj SMURD, cu sprijinul unui echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la o casă din municipiul Arad, pe strada Dobrogei.

La sosirea echipajelor de intervenție incendiul se manifesta generalizat la nivelul acoperișului cât și în interiorul locuinței, pe o suprafață de aproximativ 100 de metri pătrați. Din interiorul casei a fost evacuat proprietarul, un bărbat în vârstă de 63 de ani, conștient și cooperant, care a fost preluat de echipajul medical al Serviciului de Ambulanță Județean și transportat la spital pentru investigații și îngrijiri medicale suplimentare.

În urma incendiului produs din cauza unui scurtcircuit, au ars cinci încăperi ale casei cu bunurile aflate în interior și acoperișul pe o suprafață de aproximativ 100 de metri pătrați.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Vasile Goldiș” Arad reaminteşte cetățenilor măsurile care trebuie respectate pentru preîntâmpinarea unor astfel de evenimente nedorite, soldate cu pagube materiale şi uneori, din nefericire, chiar cu pierderi de vieţi omeneşti.

Nu utilizaţi aparatele electrice, cablurile electrice, prizele, întrupătoarele, dispozitivele de protecţie cu defecţiuni sau cu improvizaţii; Indiferent că este vorba despre reparaţia unui aparat electrocasnic, de prelungirea traseului unui cablu sau de montarea unei siguranţe, improvizaţiile reprezintă un pas sigur către incendiu: orice eroare de prindere sau de izolaţie poate crea un scurtcircuit sau o descărcare de curent.

Nu lăsaţi nesupravegheate aparate electrice sub tensiune, cum sunt: radiator, aerotermă, reşou, fier de călcat, lampă, televizor şi altele asemenea;

Instalaţi şi utilizaţi aparatura electrocasnică respectând cu stricteţe indicaţiile producătorului ce sunt menţionate în prospectul produsului;

Verificaţi periodic cordoanele de legătură ale aparatelor electrice şi luaţi măsuri pentru înlocuirea acestora atunci când sunt uzate.

Dacă sesizaţi miros de plastic topit, deconectaţi aparatul de la sursa de curent.

Unele incendii se produc din cauza solicitării excesive a aparatelor electrice. Avertismentul vizează în mod special, electrocasnicele mari (radiator, frigider, reşou, aerotermă, maşina de spălat etc.). Alocaţi fiecărui aparat câte o priză. În cazul în care uniţi mai multe aparate la o singură sursă, aceasta se poate încălzi, provocând în scurt timp, un incendiu.

Atunci când plecaţi de acasă pentru câteva ore, deconectaţi consumatorii puternici de la sursa de curent electric. În cazul în care folosiţi prelungitoare cu posibilitatea de stopare a alimentarii cu energie electrică, nu ezitaţi să deconectaţi consumatorii electrici de fiecare dată când petreceţi mai mult timp în afara casei.

Verificaţi integritatea aparatelor şi mijloacelor de încălzire electrice, iar în cazul în care acestea sunt defecte, reparaţi-le cu ajutorul unui specialist sau cumpăraţi-vă altele noi;

Nu aşezaţi aparatele de încălzire electrice în apropierea materialelor combustibile;

Nu aşezaţi materiale combustibile pe mijloacele de încălzire electrice.

Sursa foto/video: ISU Arad

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.