Casa Regală a cerut să fie scutită de plata impozitelor pentru castelul şi domeniul de la Săvârşin

Casa Regală a cerut să fie scutită de plata impozitelor pentru castelul şi domeniul de la Săvârşin

Regele Mihai a depus la Primăria Săvârşin o solicitare pentru a fi scutit de plata impozitelor pentru domeniul şi castelul pe care le deţine în această comună.

Potrivit lui Ioan Vodicean, primarul comunei Săvârşin, Regele Mihai a depus solicitarea în calitate de veteran de război şi poate beneficia, conform legii, de această facilitate.

„În numele Regelui Mihai, reprezentanţii Casei Regale au depus în acest an la primărie, în luna februarie, o cerere pentru scutirea de la plata acestor sume, invocând anumite prevederi ale noului Cod Fiscal, intrat în vigoare la 1 ianuarie, anul acesta. Până acum, Casa Regală a plătit pentru domeniul de la Săvârşin, anual, taxe şi impozite în valoare de aproximativ 35 de mii de lei pe an, banii fiind depuşi constant şi fără nici un fel de întârziere la Primărie”, a declarat primarul Ioan Vodicean.

Scutirea de taxe cerută de familia regală nu este încă aplicată, pentru că Primăria din Săvârşin a cerut lămuriri cu privire la modul în care sunt utilizate clădirile de pe domeniul regal, informaţii care încă nu au fost adăugate la cererea depusă.

Domeniul pe care Regele Mihai îl deţine în comuna Săvârşin are 19,5 hectare, incluzând atât Castelul Regal cât şi alte câteva construcţii anexe.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.