Câştigătorii concursului „Gândeşte verde, vezi verde” au intrat în posesia premiilor

Câştigătorii concursului „Gândeşte verde, vezi verde” au intrat în posesia premiilor

Câştigătorii concursului „Gândeşte verde, vezi verde” au intrat, vineri, în posesia premiilor, constând în cinci calculatoare.
Consiliul Judeţean Arad, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Arad, a lansat în data de 01 aprilie 2014, un concurs între elevii şcolilor generale din municipiu şi judeţ, cu tema „Gândeşte verde, vezi verde”, care a inclus activităţi de plantare de copaci în curtea/grădina şcolii/zona de proximitate a şcolii, precum şi amenajarea grădinii şcolare. Astfel, 850 de pomi au fost împărţiti celor 20 de şcoli înscrise în concurs.

La finalul campaniei, Consiliul Judeţean Arad a acordat cinci premii constând în cinci calculatoare, următoarelor şcoli: Şcoala Gimnazială Fiscut, Şcoala Gimnazială. Caius Iacob, Liceul Tehnologic Vinga, Şcoala Gimnazială Bârsa şi Şcoala Gimnazială Fântânele.

„Felicitări tuturor participanţilor, inclusiv profesorilor care au coordonat elevii şi s-au implicat în campania defăşurată de Consiliul Judeţean Arad. Aţi dovedit din plin, prin muna depusă, că sunteţi promotorii unui mediu de viaţă sănătos!”, a declarat Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean Arad.

Începând cu anul şcolar 2009/2010, România implementează programul comunitar de încurajare a consumului de fructe în şcoli, în conformitate cu Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2010 privind implementarea programului de încurajare a consumului de fructe în şcoli. Pentru anul şcolar 2013/2014, pe lângă distribuţia gratuită de fructe şi/sau legume, statele membre au obligaţia de a implementa măsuri adiacente al căror scop constă în formarea şi fixarea de obiceiuri alimentare sănătoase în rândul grupului ţintă ales. Conform actului normativ, măsurile adiacente vor fi implementate de Consiliile Judeţene şi/sau locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti. Conform cerinţelor UE, acestea au obligaţia să pună în aplicare cel puţin una dintre măsurile adiacente, în mod opţional.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.