Cât are, CU ADEVĂRAT, Gheorghe Falcă în SONDAJE?

Cât are, CU ADEVĂRAT, Gheorghe Falcă în SONDAJE?

Ca în fiecare an electoral, apar pe piaţă tot felul de sondaje „pe surse”. Iar diferenţa dintre rezultatul acestora depinde de … surse.

Bunăoară, zilele trecute, a fost aruncat în spaţiul public un sondaj pur şi simplu aiuritor, ca să nu spunem de râsul curcilor, în care primarul pe funcţie, Gheorghe Falcă, era cotat cu 62% din intenţiile de vot ale arădenilor dacă va candida pentru un nou mandat la Primărie. Bineînţeles, următorul pe listă era cotat sub 10%, astfel încât să nu-i pună probleme lui Gheorghe Falcă. Dacă mai punem şi faptul că, în acelaşi „sondaj”, PNL era cotat undeva pe la 46 la sută, subliniindu-se, astfel, că Falcă trage partidul după el, ne putem da seama de cât de puţin credibil e respectivul sondaj. Cum ar veni, Falcă a crescut mai ceva ca Făt Frumos de la precedentele alegeri, deşi în mandatul actual realizările edilului lasă de dorit. Ba, mai mult decât atât, acesta a ajuns să se „bucure” de un uriaş val de antipatie în rândul arădenilor (lucru care se poate observa la o simplă privire pe Facebook, de exemplu).

De celalată parte, opoziţia se îmbată şi ea cu apă rece. Că doar are şi ea sondajul ei, nu-i aşa?! Tot pe surse, adversarii primarului spun că, „în realitate”, Gheorghe Falcă ar fi cotat undeva la doar peste 20% în intenţiile de vot ale arădenilor. Deci, este „de bătut”. Baiul e că nu prea are cine să-l bată, că filialele principalelor partide de opoziţie din Arad par să fie „în adormire”. În plus, procentele avansate de opoziţie în dreptul primarului Gheorghe Falcă nu par avea nici ele o legătură trainică cu realitatea.

Aşadar, ca de fiecare dată, adevărul e undeva la mijloc. Adică, nici prea-prea, nici foarte-foarte!

  1. maxim 30 la suta are

    Raspunde
  2. Va pierde alegerile este disperat….ARADENI sa ne unim sa-l dam jos noi prin vot negativ….DNA-ul vad ca e neputincios in cazul lui!!! Jos IMPOSTORUL si PARVENITUL….Jos DICTATORUL si dat pe mana justitiei…..

    Raspunde
  3. Fălcosul infractorul de drept comun nu are mai mult de 20-22 la sută. La alegeri nu ve face mai mult de 24 la suta daca nu-l linșează oamenii care vin direct de la direcția de impozite si taxe.

    Raspunde
  4. in perioada urmatoare , tot poporul se va duce sa-si plateasca inpozitul , iar o data cu asta popularitatea faraonului va scadea drastic , daca cultele neoprotestante hotarasc sa sustina alt candidat sa terminat cu falcosul .

    Raspunde
  5. Va pierde primaria. Nu stiu daca cel care va veni va fi mai bun dar Falca trebuie schimbat cu tot cu mafiotii din jurul lui.

    Raspunde
  6. Toat clica trebuie schimbata! A venit la putere cu sloganul votati schombarea, trebuie sa cada cu acelasi slogan !

    Raspunde
  7. Cât trebuie, atât are. O să vedeți .

    Raspunde
  8. Dar FAlca mai candidează?!? Parca mai ieri făcea o megapetrecere pe ștrand si emisiuni la TVArad in care explica frumos, gesticuland in stilul inconfundabil….. Ca ISI CAUTĂ SUCCESOR!!!!!!!ati mințit adica, domnule Fost Primar?

    Raspunde
  9. Oameni buni,eu am mai vazut paznic de noapte sa moară ziua ! Cine credea ca actualul președinte îl bate pe Ponta?

    Raspunde
  10. Cred ca are undeva la 62% daca a luat in considerare ca posibili contracandidati pe Lia Ardelean si pe Cipri Luca. Cred ca nu va avea mai mult de 35% la alegeri, dar momentan nu are contracadidat. Daca ar fi alegeri in doua tururi sigur ar pierde primaria. Pana atunci asteptam un candidat al opozitiei locale!!

    Raspunde
  11. Falcă nu are nimic.Procentele sunt ale populației care dacă ar vota după câtă minte are Falcă, ar trebui să dea cu minus. Specimenul este din alte vremuri și chiar alte tărâmuri. Ceva prin America de sud din anii de după 1950.

    Raspunde
  12. Singura sansa este ca toata opozitia atata cata este, plus societatea civila sa bata palma cu un singur candidat.Restul sunt povesti.

    Raspunde
  13. Cipri Luca, Dan Cancel, Dacian Tolea, Ovidiu Marian si alti vreo 2-3 doritori de primarie nu aduna, impreuna, cat aduna Falca – acel Falca despre care spun unii ca nu are mai mult de 20 %!

    Raspunde
  14. mitica de la liga 25 ianuarie, 2016, 5:03 pm

    poate totusi se intampla sa se ia caldura :)))
    ca alfel nici o sansa! Doar frigul din case si apa rece de la Robinet ii va destepta pe adormiti .. si oricum pina in pe 5 iunie vor uita. Mici de 1 mai, ziua vecinului, targul de Pasti si alte evenimente vor spala usor creierele.. eventual o ploaie torentiala pe cinci iunie care sa inunde pasajul de la Voinicilor si sa infunde canalizarile din gai si bujac sa mai trezeasca lumea.

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.