Dacă ai permis de conducere și ești din Arad, nu ai cum să nu o cunoști pe „Tanti Rodi – Spaima șoferilor arădeni”.
Da, Tanti Rodi este celebra autoutilitară care ridică mașinile arădenilor.
Totuși, pe lângă valurile pe care le-a făcut pe internet, Tanti Rodi contribuie serios la bugetul local, prin miile de lei pe care le scoate, zilnic, din buzunarele șoferilor.
Conform spuselor lui Ovidiu Dragoman, șef serviciu Parcări și Ridicări Vehicule din cadrul Recons SA, în Arad, se ridică zilnic aproximativ 8 – 10 mașini pe zi.
Prețul pe care șoferii îl plătesc pentru a-și recupera mașina este cel de 350 de lei (Tarif ridicare: 160 de lei, tarif transport: 190 de lei).
Dacă facem un calcul rapid, cu o medie de 9 mașini ridicate pe zi, cei 9 arădeni scot din buzunar, împreună, 3.150 de lei, în 24 de ore.
Aceste sume nu includ și taxa de 20 de lei de întârziere a recuperării mașinii, pe zi sau fracțiune de zi.
Astfel, în 30 de zile, Tanti Rodi produce 94.500 de lei, sau, în 22 de zile (zilele lunii fără weekend) 69.300 de lei, aceste sume ajungând în bugetul local.
Practic, bugetului Aradului i se adaugă, tot după calculul anterior, peste un milion de lei, anual, prin serviciile de ridicare mașini.
Ar trebui ridicata si tanti Rodi. Astazi am vazut cum politia locala a amendat o mamica cu un bebelus pentru a oprit ~30 secunde pentru a-si lasat copilul mai mare la gradinita. Felicitari pentru aceasta fapta! Eu am fost martor, asteptand la semaforul de vis-avi. Totul e inregistrat pe camera de bord a masinii. Urmeaza a fi facuta publica aceasta fapta de vitejie a politiei locale. Ps: pana acum am ignorat dar de acum vom iesi la vot.
cam tarziu iesiti la vot, raul e facut deja