Caută și vei găsi! 11 documentare de investigație la fARAD9

Caută și vei găsi! 11 documentare de investigație la fARAD9

Festivalul Internațional de Film Documentar fARAD dedică cea de-a noua ediție documentarului de investigație, cu 11 filme venite de la marile festivaluri internaționale, majoritatea prezentate în premieră în România.

Proiecțiilor principale derulate între 7-11 septembrie la Cinema Arta din Arad li se adăugă două proiecții speciale la Timișoara, în 7 și 9 septembrie, organizate în parteneriat cu Institutul Francez din Timișoara și găzduite de Grădina Institutului. Laboratorul fARAD dedicat tinerilor documentariști revine, pentru cea de-a șaptea ediție, la Arad, în formatul care l-a consacrat.

„Tributul adus în acest an la fARAD documentarului de investigație”, notează directorul artistic Dimitris Kerkinos, „dorește să marcheze importanța în creștere a genului, scoțând în evidență teme fierbinți abordate, dar și formule narative și propunerile estetice îndrăznețe. Filmele selectate explorează deopotrivă povești personale și subiecte de importanță socială sau politică, de la dispariția unui star rock al anilor ’70 (În căutarea lui Sugar Man, care deschide ediția din acest an cu o proiecție aniversară), la relația secretă de o viață a două femei care s-au cunoscut într-un lagăr de concentrare (Nelly & Nadine), de la misteriosul Norberto Otero care a lansat o transmisiune paralelă a aselenizării (Canal 54) la enigmaticul regizor cult uruguayan Manuel Lamas (Direct pe video); de la reconstruirea tragicului destin și a luptei de supraviețuire a unui prizonier de război tătar în gulagul sovietic (Cu fața spre soare), la descoperirea de către un evreu canadian a adevăratelor intenții din spatele unui program de împădurire în Israel (Copacul meu) sau a relațiilor complexe dintre loc, comunitate și identitate care ies la iveală din memoriile locuitorilor unei clădiri pariziene supraviețuitori ai războiului (Str. Saint-Maur nr. 209). Alte titluri depășesc tradiționalele investigații jurnalistice, „dramatizând” procesul investigativ: Pentru un pumn de cartofi prăjiți îl urmărește pe inspectorul de poliție Lemoine în rezolvarea unei crime în Bruxelles, în timp ce în Cârtița un bărbat de 83 de ani se infiltrează într-un azil de bătrâni. Nu în ultimul rând, documentarele explorează însuși mediul cinematografic în căutarea adevărului: în Trei minute – o prelungire, examinarea minuțioasă a unei pelicule recuperate de doar trei minute scoate la iveală poveștile ascunse ale unei comunități evreiești înainte de deportarea către lagărele de concentrare, iar Groapa numărul doi combină mărturiile verbale cu imagini ale locurilor unui masacru din timpul războiului din Iugoslavia, într-o încercare curajoasă de a aduce la lumină crime de război ascunse.

Proiecțiile vor fi însoțite de sesiuni Q&A cu invitații speciali fARAD 9, regizorii Magnus Gertten (Suedia), Ognjen Glavonić (Serbia) și Ruth Zylberman (Franța).

Evenimentele offline fARAD 9 vor fi completate de o discuție online, sub forma unui nou „Salon Insula 42” dedicat documentarului de investigație, programat sâmbătă, 10 septembrie, ora 15:30. Invitații întâlnirii vor fi directorul artistic fARAD Dimitris Kerkinos și regizorul Magnus Gertten (Nelly & Nadine), în dialog cu Corina Șuteu, președinte fARAD și inițiatorul și moderatorul seriei de conversații Saloanele Insula 42, și Mihai Chirilov, consultant programare fARAD și director artistic TIFF/Making Waves.

Calendarul integral este inclus mai jos, iar trailerul acestei ediții poate fi urmărit la https://youtu.be/Oyh8Q4fU0N4. Mai multe detalii despre program și filme la www.farad.ro și www.facebook.com/FARAD.ro.

Laboratorul fARAD dedicat tinerilor documentariști revine, de asemenea, la Sala Mică a Cinematografului Arta din Arad, între 7-10 septembrie. Un laborator creativ unic în România, parțial modelat după laboratoarele de la Sundance, Independent Filmmaker Project și IDFA, Laboratorul include sesiuni de feedback pe proiectele în dezvoltare ale participanților oferit de invitații și echipa creativă a festivalului, dar și un atelier practic intensiv dedicat sunetului de film documentar ca parte din viziunea creativă, susținut de Dana Bunescu, unul din cei mai importanți editori și designeri de sunet din industria de film din România.

Proiectele selectate pentru participare la cea de-a 7-a ediției a Laboratorului fARAD sunt Sing Again Sweetheart (Janine Grün, regizoare, Robert Kocsis, producător creativ), Strictly for Our Friends (Ioana Grigore, regizoare, Maria Salomia, editoare), Yesterday Finished Last Night (Oana Țenter, regizoare și Delia Marinescu, co-regizoare).

Inițiat și dezvoltat ca un eveniment dedicat educării prin imagine a publicului, dar și revitalizării interesului pentru filmul de artă, Festivalul fARAD a fost lansat în 2014 la inițiativa Corinei Șuteu, președintele festivalului, și a Film ETC, în colaborare cu Centrul Municipal de Cultură Arad. Festivalul se află sub patronajul Primăriei Municipiului Arad și este produs și curatoriat de Insula 42 (fostă Asociația Film ETC., producător general Oana Radu, director artistic Dimitris Kerkinos și consultant artistic Mihai Chirilov). Co-fondatori: Mona Nicoară și 111 Film. Cea de-a noua ediție este realizată în parteneriat cu Institutul Francez Timișoara și cu sprijinul Groupama, al Centrului Național al Cinematografiei și al Uniunii Cineaștilor din România.

PROGRAM 

Cinema Arta, Arad

(Strada Vasile Alecsandri nr. 2)

Miercuri, 7 sept.

19:00 DESCHIDERE/PROIECȚIE ANIVERSARĂ

În căutarea lui Sugar Man/Searching for Sugar Man (Malik Bendjelloul), 86′

Joi, 8 sept.

19:00 Cu fața spre soare/Turn Your Body to the Sun (Aliona van der Horst), 93’ – Premieră RO

Vineri, 9 sept.

18:00 Canal 54/Channel 54 (Lucas Larriera), 85’

20:00 Groapa numărul doi/Depth Two (Ognjen Glavonić), 80’

Q&A Ognjen Glavonić

Sâmbătă, 10 sept.

17:00 Trei minute – o prelungire/Three minutes – A Lengthening (Bianca Stigter), 69’ – Premieră RO

18:30 Nelly & Nadine (Magnus Gertten), 90’ – Premieră RO

Q&A Magnus Gertten

21:00 Pentru un pumn de cartofi prăjiți/For a Fistful of Fries (Jean Libon & Yves Hinant), 100’

Duminică, 11 sept.

15:00 Direct pe video/Straight to VHS (Emilio Silva Torres), 77’ – Premieră RO

17:00 Copacul meu/My Tree (Jason Sherman), 102’ – Premieră internațională

19:30 Cârtița/The Mole Agent (Maite Alberdi), 84’

Curtea Institutului Francez din Timișoara

(Blvd Constantin Diaconovici Loga nr. 46)

Miercuri, 7 sept.

20:30 Str. Saint-Maur nr. 209/The Neighbours (Ruth Zylberman), 101’ – Premieră RO

Q&A Zoom Ruth Zylberman

Vineri, 9 sept.

20:30 Pentru un pumn de cartofi prăjiți/For a Fistful of Fries (Jean Libon & Yves Hinant), 100’

Online

Sâmbătă, 10 sept.

15:30 Salon Insula 42 | În Focus: Documentarul de investigație [FB Insula 42 & fARAD]

*

Contact:

Oana Radu, info@farad.ro, 0755-144-144

Atașat:

  • Afișul ediției 2022 a Festivalului de film documentar fARAD
  • Programul festivalului
  • Imagini din filmele În căutarea lui Sugar Man, Cârtița, Copacul meu, Nelly & Nadine și Cu fața spre soare

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.