Începe distribuirea cardurilor pentru transportul în comun. De unde pot fi ridicate

Începe distribuirea cardurilor pentru transportul în comun. De unde pot fi ridicate

Începând de luni, vor fi distribuite cardurile pentru transportul în comun. Acestea vor putea fi ridicate din cele șapte puncte amenajate în municipiu.

Primăria Municipiului Arad anunță că în colabrare cu Compania de Transport Public Arad a achiziționat un sistem de e-ticketing prin proiectul „Modernizare sistem de transport public cu tramvaiul în Municipiul Arad  – strada Pădurii între Strada Abatorului și Strada Condurașilor”.

Începând de luni, 5 septembrie, este demarată acțiunea de distribuire gratuită a cardurilor pentru călătorii cu domiciliul în municipiul Arad. Pentru cei care nu îndeplinesc această condiție, costul de achiziție al unui card este de 7 lei.

Pentru eliberarea cardului sunt necesare următoarele documente:

• Card de identitate

• Carnet de elev/cupon de pensie

• Declaraţie de consimţământ privind acordul pentru prelucrarea datelor cu caracter personal, ce poate fi descărcată de pe pagina de internet a CTP Arad (https://ctparad.ro/index.php/2018/05/24/declaratie-de-consimtamant/)

Cardurile vor putea fi ridicate de la unul dintre cele șapte puncte amenajate în municipiu: sediul CTP Arad situat pe  Calea Victoriei, nr. 35b-37, Dispeceratul CTP Cocorilor, Dispeceratul CTP Făt -Frumos, tonetele din stațiile de tramvai Gară CFR, Podgoria, Piața Romană și Zona II-III (Billa).

Rugăm publicul călător să dea curs invitației de a ridica aceste carduri personalizate până la finele lunii septembrie, întrucât de la 1 octombrie 2022 se dorește punerea în funcție a sistemului de e-ticketing, în regim de testare. Este important ca la acel moment cât mai mulți cetățeni să fie deja în posesia cardurilor pentru a le putea utiliza.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.