Cazul Nadăş: Patrula lui Vlad Ţepeş a PICHETAT Judecătoria Ineu (FOTO)

Cazul Nadăş: Patrula lui Vlad Ţepeş a PICHETAT Judecătoria Ineu (FOTO)

Patrula lui Vlad Ţepeş s-a aflat astăzi la Judecătoria Ineu, acolo unde este pe rol contestaţia familiei Biriş împotriva executării silite demarate de familia Colţeu, cea care a obţinut, în instanţa, retrocedarea unor suprafeţe mari de teren în centrul judeţului Arad, dar şi a satului Nadăş, cu tot cu casele oamenilor, şcoală şi biserică.

Instanţa de judecată de la Judecătoria Ineu a amânat pronunţarea sentinţei, pentru data de 25 februarie.

Reprezentanţii Partidului România Unită susţin că „este greu de înţeles de ce DNA nu a cerut în mod automat suspendarea executării silite din moment ce pe rol este o anchetă penală, împotriva expertului care a făcut evaluarea. La DNA au fost predate documente doveditoare a faptului că expertul se face vinovat de fals în acte la expertiza pe baza căreia s-a dat sentinţa de executare silită”, după cum a declarat Adrian Mureşan, preşedintele partidului.

De remarcat, că membrii Patrulei lui Vlad Ţepeş nu au fost îmbrăcaţi în uniforme, „pentru a nu se considera că pun presiune pe instanţă”, a mai precizat Mureşan.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.