Ce AU VOIE să facă românii de 1 mai? AMENZI USTURĂTOARE pentru cei care NU RESPECTĂ prevederile

Ce AU VOIE să facă românii de 1 mai? AMENZI USTURĂTOARE pentru cei care NU RESPECTĂ prevederile

Grătarele de 1 mai sunt deja o tradiție a românilor de zeci de ani, dar, din cauza pandemiei de Coronavirus, ziua muncii va fi sărbătorită altfel anul acesta.

Astfel, grătarele vor fi ținute acasă, strict cu membrii familiei iar orice încercare de a ajunge într-o zonă de pădure pentru a sărbători această zi va fi pedepsită, Poliția Română anunțând că pădurile vor fi păzite.

„Încercarea prin care trecem ne afectează pe toţi şi putem ieși cu bine doar dacă respectăm regulile și dacă vom acționa, în continuare, împreună. Ne apropiem de 1 Mai, care pe lângă Ziua Internaţională a Muncii este şi o zi marcată prin ieşiri la iarbă verde, grătare şi petreceri. Anul acesta, toţi, trebuie să abordăm altfel această zi şi să respectăm distanţarea socială, să respectăm Ordonanţele Militare şi să rămânem acasă”, precizează autoritățile.

Este recomandat să nu ne înghesuim cu toții la cumpărături, să fim cumpătați și, deși suntem altfel obișnuiți, să respectăm prevederile ordonanțelor militare. În caz contrar, românii vor da din portofel o sumă usturătoare pentru a plăti amenzile.

„Pentru sănătatea tuturor, respectați Ordonanțele Militare. Sancțiunile pentru nerespectarea Ordonanțelor sunt de la 2.000 la 20.000 de lei. Cei aproape 2.000 de polițiști, alături de care vor acționa jandarmi, polițiști locali și militari sunt în stradă pentru siguranța dumneavoastră! Atragem atenţia că nu vor fi tolerate abaterile de la normele de convieţuire socială sau încălcările prevederilor Ordonanţelor Militare”, concluzionează autoritățile.

 

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.