Ce l-a împins pe CHESTER BENNINGTON, solistul trupei LINKIN PARK, la SINUCIDERE

Ce l-a împins pe CHESTER BENNINGTON, solistul trupei LINKIN PARK, la SINUCIDERE

Vestea că Chester Bennington, solistul celebrei trupe Linkin Park, și-a luat viața a lovit ca un trăsnet. Atât fanii, cât și familia și cei apropiați au fost în stare de șoc.

Chester a făcut parte din formația Linkin Park din anul 1 999, iar începând cu anul 2 000 au înregistrat un succes fenomenal. Tinerii din toată lumea le cântau melodiile. „Numb”, „In the End”, „Crawling” sunt doar câteva dintre cele mai cunoscute piese ale trupei, fredonate pe tot mapamondul.

Solistul a fost găsit spânzurat joi dimineața în propria casă de către un angajat al familiei. Apropiații spun că acesta nu și-a revenit după moartea lui Chris Cornell, solistul trupei Soundgarden, care s-a sinucis în mai anul acesta. Cei doi erau foarte buni prieteni, iar Chester și-a luat viața chiar în data în care ar fi fost ziua de naștere a lui Cornell.

Chester Bennington a recunoscut că s-a luptat mult timp cu adicția de droguri și alcool, pe fondul unor traume din copilărie, când a fost abuzat de un bărbat mai în vârstă. Artistul însă părea că și-a revenit și s-a implicat total în lansarea noului album și se pregătea de turneu. Din păcate însă materialul discografic a primit foarte multe critici, iar fanii chiar i-au pus la zid inclusiv în cadrul concertelor. Toate acestea l-au afectat extrem de mult pe Chester, care suferea și de o formă gravă de depresie, ce l-a împins într-un final să-și ia viața.

Artistul avea șase copii și era căsătorit cu a doua soție de 12 ani.

Sursa: Daily Mail

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.