Ce spectacol al Trupei Marionete pot urmări cei mici în acest weekend

Ce spectacol al Trupei Marionete pot urmări cei mici în acest weekend

Dacă e duminică, e timpul poveștilor spuse de actorii Trupei Marionete.

Spectacolul pe care îl puteți urmări, cu mic cu mare, online, pe platforma www.eventim.ro, duminică, 11 aprilie, de la ora 11.00, este „Greuceanu”.

Este vorba despre o adaptare după Petre Ispirescu, în regia lui Gabriel Apostol, cu scenografia semnată de Oltea-Clara Dărângă și muzica – de Dan Bălan. Distribuția îi reunește pe: Oana Rogojină, Lenuța Dorobanțu, Sorin Dorobanțu, Mircea Moș și Loredana Alexandrescu.

Şi dacă într-o dimineaţă Soarele n-ar mai răsări şi Luna ar dispărea de pe cer, cine ar îndrăzni să le caute şi unde? Cât curaj ar trebui să ai ca să smulgi Luna şi Soarele din ghearele zmeilor? Ce prieteni buni cu care să te sfătuieşti înainte de a pleca în aventură şi ce ochi albaştrii să-ţi lumineze gândul atunci când întunericul te împresoară? Toate aceste întrebări şi altele încă, îşi găsesc răspunsul în Povestea lui Greuceanu, viteazul născut din dorinţa noastră de eroi. Astăzi mai mult ca oricând, tinerii noştrii spectatori, au nevoie de modele, iar poveştile noastre abundă în eroi nobili şi demni. Poate că ar trebui să-i cunoaştem mai bine şi atunci Soarele ar răsări în fiecare dimineaţă”, spun reprezentanții Trupei Marionete.

Vă reamintim că biletul costă 20 de lei și pentru a intra în posesia lui trebuie să accesați platforma www.eventim.ro, să alegeți spectacolul pe care doriți să îl vizionați și numărul de bilete.

După finalizarea comenzii, veți primi pe mail, un cod de acces. Biletele pot fi cumpărate cu până la 30 de minute înainte de începerea difuzării spectacolului.

După acest moment, vânzarea se oprește, iar spectatorii vor primi pe mail, un link pe care îl pot accesa cu codul înscris pe bilet.

Linkul de vizionare este activ vreme de 24 de ore, astfel încât, puteți viziona spectacolul oricând în acest interval.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.