Cel mai mare eveniment național dedicat mișcării ajunge la Arad! Ce surprize îi așteaptă pe participanți

Cel mai mare eveniment național dedicat mișcării ajunge la Arad! Ce surprize îi așteaptă pe participanți

Festivalul Bucurie în Mișcare Arad are loc în 18 și 19 mai, în Parcul Europa, Baza Constructorul.

Festivalul Bucurie în Mișcare, organizat de Asociația 11even cu sprijinul Kaufland România, ajunge în weekendul care urmează la Arad. Asociația Euromediu, partenerul local de organizare al evenimentului, a pregătit pentru cele două zile de festival o serie de momente care îi vor bucura pe participanți. Între acestea se numără demonstrațiile de aikido (sâmbătă între orele 12.00-13.00) sau de salsa, bachata, vals, cha cha, tango (duminică între orele 16.00-16.30), competițiile de fotbal, beach volei, street ball, dar și de canoe indiană, slow biking care au loc la Baza Constructorul. Nu trebuie ratate competițiile Strongest Family (sâmbătă între orele 15.30 – 16.00) și Strongest Man/Woman (duminică între orele 16.30-17.00) dar nici demonstrațiile pe Mureș – Eschimo Roll și

Plimbări cu DragonBoat (duminică între orele 14.30-15.00).

Duminică, în a doua zi a evenimentului vor ajunge la festival aproximativ 80 de copii din mediul rural, de la școlile din Cărpiniș și Săcălaz, județul Timiș, drept răsplată pentru că au participat la competiția „Fă mișcare în pauza mare”. Ei fac parte din cei peste 1300 de elevi din 31 de școli de la sat care vor participa la cele 13 festivaluri Bucurie în Mișcare organizate anul acesta și se vor alătura, astfel, zecilor de mii de copii, tineri și adulți așteptați să ia parte la una din cele mai mari campanii de promovare a mișcării din țara noastră.

Excursia de o zi le este oferită gratuit, cu scopul de a-i inspira să privească sportul ca pe o posibilă opțiune de carieră și ca pe o condiție necesară unei vieți sănătoase. Campania „Fă mișcare în pauza mare!” a fost susținută de o serie de ambasadori, printre care și Ivan Patzaichin, multiplu campion olimpic și mondial la canotaj, sportiv născut în satul Mila 23, o mică localitate de lipoveni din județul Tulcea. „Promovarea unui stil de viață sănătos este o prioritate în strategia noastră de responsabilitate socială și ne bucurăm că, din acest an, oferim tuturor copiilor, indiferent de posibilități, oportunitatea să ia parte la festivalurile Bucurie în Mișcare. Este o ocazie pentru elevi să își testeze abilitățile sportive, dar și să descopere, prin joc, cât de importantă este mișcarea pentru o viață sănătoasă”, spune Katharina Scheidereiter, CSR Manager Kaufland România.

Bucurie în Mișcare oferă în premieră părinților și profesorilor care participă la festival posibilitatea de a testa gratuit înclinația copiilor între 5 și 16 ani către un anumit sport, prin SportAnalytik. Dezvoltată în cooperare cu Universitatea Charles din Praga, metoda este utilizată, în acest moment, în peste 16 țări la nivel mondial pentru a-i ajuta pe copii să-și găsească sportul preferat.

Înscrierile se fac la fața locului în amândouă zilele de festival, la cortul SportAnalytik.

Organizate în colaborare cu parteneri locali – organizații neguvernamentale și instituții care promovează sportul/mișcarea –  festivalurile propun multiple activități interactive: demonstrații din diverse ramuri sportive, dansuri, fitness, terenuri de basket și mini-fotbal, tenis de masă, tir cu arcul, fun basketball, fotbal target, ski pe asfalt/iarba, fun tenis, slow biking, mini-alergare, tenis cu piciorul, badminton, volei etc. Pe lângă deja tradiționalele clase de fitness pe ghete de sărituri, scoase „în stradă” grație unui parteneriat cu Kinga Sebestyen, fondatoarea Kangoo Club Romania, evenimentele propun anul acesta demonstrații de aikido, organizate cu sprijinul Fundației Române de Aikido Aikikai.

Iată cum arată agenda celor două zile de festival de la Arad.

SÂMBĂTĂ 18 MAI

Scena principală:

10.00 – 11.00 Înscrieri competiții

11.00 – 11.30 Antrenament Zumba Kids – Eli

11.30 – 12.00 Antrenament Deepwork – Dana

12.00 – 12.30 Capoeira Aerobic – Diana H.

12.30 – 13.00 Demonstrație Aikido – Fundația Română de Aikido Aikikai

13.00 – 13.30 Jocurile Copilăriei

14.00 – 14.30 Antrenament U-Sticks – Denisa

15.00 – 15.30 Competiție Slow Biking

15.30 – 16.00 Competiție Strongest Family powered by Grup West

16.00 – 16.30 Antrenament Functional Body Weight – Diana

16.30 – 17.00 Antrenament Fii Shape – Andreea

17.00 – 17.30 Antrenament Piloxing – Diana

17.30 – 18.00 Demonstrație Dans modern – Palatul Copiilor

18.00 – 19.30 Clasă de Kangoo Jumps – Adelina Czombos, Diana Popa si Andreea Clej –

Kangoo Club România

Baza Constructorul – Competiții:

10.00 – 11.00 Înscrieri competiții

11.00 – 16.00 Mini fotbal

11.00 – 16.00 Beach Volley

11.00 – 16.00 Street ball 3×3

DUMINICĂ 18 MAI 2019

Scena principală:

10.00 – 11.00 Înscrieri competiții

11.00 – 11.30 Antrenament Zumba – Iuliu

12.00 – 12.30 Crosul Bucurie în Mișcare – 2 km

12.30 – 13.00 Antrenament Power Step – Ramona

13.00 – 13.30 Antrenament Drum-Stix – Iuliu

14.00 – 14.30 Antrenament CrossFit – Alex

15.00 – 15.30 Antrenament Zumba Step – Iuliu

16.00 – 16.30 Demonstrație de dans Salsa, Bachata, Vals, Cha Cha, Tango

17.00 – 17.30 Antrenament Strong by Zumba

17.30 – 18.00 Antrenament Workout – Ramona

18.00 – 18.30 Demonstrație de Salsa, Bachata, Vals, Cha Cha, Tango

19.00 – 19.30 Momentul Voluntarilor Bucurie în Mișcare

Baza Constructorul – Competiții:

10.00 – 11.00 Înscrieri competiții

13.30 – 14.30 Competiție Canoe Indiană

15.30 – 16.00 Competiție Slow Biking

16.30 – 17.00 Competiție Strongest Man/Woman powered by Grup West

Demonstrații pe Mureș

14.30 – 15.00 Eschimo Roll

14.30 – 15.00 Plimbări cu DragonBoat

Pe parcursul ambelor zile:

SportAnalytik – Evaluare abilități fizice innăscute copii 5-16 ani

Panou de cățărare, mini-fotbal, tir cu arcul, fun basketball, fotbal target, ski pe asfalt/iarba, fun

tenis, ștafete, tenis cu piciorul, badminton, volei, circuit cu obstacole pentru cei mari și pentru

cei mici, tombola cu premii Carnețelul de Mișcare.

Cu sprijinul Kaufland România, anul acesta festivalurile Bucurie în Mișcare se desfășoară în perioada 4 mai-16 iunie după următorul program:

4-5 mai – Timișoara

11-12 mai – Craiova și Roman

18-19 mai – Galați și Arad

25-26 mai – Râmnicu-Vâlcea

1-2 iunie – Constanța, Reșița și Târgoviște

8-9 iunie – Bacău și Satu Mare

15-16 iunie – Sighetu Marmației și Alexandria

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.