Proiect inedit în Arad: Taxiuri gratis pentru persoanele cu dizabilități

Proiect inedit în Arad: Taxiuri gratis pentru persoanele cu dizabilități

Persoanele cu dizabilități din Arad vor putea beneficia gratuit de curse de transport în cadrul unui proiect care va fi lansat în curând.

Duminică 19 mai, de la ora 14, la cantina Municipală va avea loc întâlnirea aniversară a Asociației pentru persoane cu dizabilități „Ridică-te și umblă” – filiala Arad, unde va fi lansat proiectul: „Centru de mobilitate – taxi gratis” pentru municipiul Arad.

Prin acest proiect, persoanele cu dizabilități care nu se pot deplasa vor beneficia de transport gratuit. În baza unei comenzi telefonice adresate coordonatorului de proiect, care este și șoferul mașinii adaptate, va fi preluată persoana cu limitări fizice și transportată la destinația solicitată, aceasta fiind ajutată și reprezentată în diverse nevoi și în instituții.

Tot la întâlnirea de duminică vor fi aniversați trei ani de la înființarea filialei, reprezentanții acesteia urmând să treacă în revistă parcursul acestui program dedicat celor trei categorii de persoane cu probleme fizice: locomotori, nevăzători și hipoacuzici.

Asociația „Ridică-te și umblă” a fost înființată în anul 2010, 18 aprilie și are 27 de filiale în întreaga țară, cu peste 3.500 de beneficiari și cu peste 4.000 de voluntari.

Printre proiectele notabile pe care asociația le-a dezvoltat amintim: taberele anuale de 7 zile care reunesc aproape 200 de participanți,  concerte umanitare, excursii în țară și străinătate, furnizarea de cărucioare și alte materiale specifice dizabilităților, integrarea persoanei cu dizabilități în spațiul muncii, consiliere în spitale oferită de persoane cu dizabilități, proiecte de conștientizare a elevilor din școli, sub titlul „Diferiți, dar egali” susținute de persoane cu dizabilități, activități sportive, Congresul internațional pentru persoane cu dizabilități, susținerea fundațiilor și a altor asociații pentru persoane cu dizabilități.

„Prin sublinierea valorii personale a persoanei cu dizabilități dorim să fundamentăm în societate o percepție corectă a persoanei cu limitățri fizice și să oferim un suport de afirmare a ei prin activități, proiecte și relații vitale”, precizează reprezentanții asociației.

Sursa foto: pixabay.com

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.