Centrele de vaccinare din municipiu își prelungesc programul, anunță autoritățile locale.
Începând de luni, 27 septembrie, o parte din centrele de vaccinare din municipiu își extind programul de funcționare, iar cele care au fost închise se redeschid.
„Toate centrele de vaccinare din municipiu își vor dubla numărul de ore de funcționare de la 3 ore la 6 ore. Totodată cele 2 centre de vaccinare închise temporar, cel din Micălaca și cel din Vlaicu, se redeschid și vor funcționa câte 3 ore pe zi. Extinderea disponibilităţii centrelor de vaccinare vine în contextul în care din 28 septembrie se va putea administra cea de-a treia doză de vaccin împotriva Covid-19. Remarcăm de asemenea un interes mai mare pentru imunizare, posibil pe fondul creșterii numărului de noi îmbolnăviri. Vă așteptăm la vaccinare deoarece este nevoie să trecem cu bine și de valul IV al acestei pandemii, protejându-ne de acest virus”, a explicat viceprimarul Lazăr Faur.
Noul program al centrelor de vaccinare din municipiul Arad este următorul:
– Centrul de vârstnici Micălaca (str. Crinului nr.16), zilnic 16.00 – 19.00
(Moderna);
– Centrul de vârstnici Aradul Nou (Calea Timișorii nr.39), zilnic 08.00 – 14.00
(Pfizer);
– Cinema Arta (str.V. Alecsandri nr.2), zilnic 13.00 – 19.00 (Pfizer);
– Cinema Grădiște (str. Petru Rareș nr.25), zilnic 08.00 – 14.00 (Pfizer și Johnson);
– Cinema Gai (str. Codrului nr.4), zilnic 14.00 – 20.00 (Pfizer);
– Sala Sport CSS (str. Predeal nr.8A), zilnic 15.00 – 18.00 (Pfizer);
– Drive-thru (parcare Real), zilnic 14.00 – 20.00 (Pfizer).
Lasă un comentariu