Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Arad a extins şi reabilitat Centrul de Criză, urmărind astfel eficientizarea sistemului de servicii sociale oferite.
Potrivit reprezentanţilor instituţiei, judeţul Arad a dispus până acum de un centru de criză, dotat cu 16 locuri de asistare, care a răspuns nevoilor copiilor aflaţi în situaţii de dificultate. Prin realizarea activităţilor proiectului, centrul dispune de un număr mai mare de locuri de asistare, astfel acesta a crescut de la 16 locuri la 28.
Prin extinderea şi reabilitarea centrului de criză se asigură condiţii optime de cazare pe o perioadă determinată de timp, respectiv 6 luni de zile, celor 28 de beneficiari, asigurându-se astfel un spaţiu securizat şi de sprijin în perioada oferirii de servicii.
Centrul de criză este un serviciu specializat, de tip rezidenţial, care asigură găzduire, îngrijire şi consiliere tuturor beneficiarilor nevoiţi să apeleze la servicii sociale până la depăşirea situaţiei de dificultate cu care se confruntă.
„Alături de serviciile oferite, specialiştii centrului vor facilita accesul beneficiarilor la întreaga reţea de servicii specializate de care dispune instituţia precum şi la serviciile şi prestaţiile sociale oferite la nivel judeţean. Pentru a crea premisele necesare reinserţiei familiale, sociale şi profesionale a beneficiarilor, aceştia vor fi sprijiniţi atât în procesul de identificare a resurselor proprii necesare depăşirii situaţiei de criză cât şi în identificarea modalităţilor de utilizare a resurselor comunităţii în care trăiesc. Este vorba despre un proiect important derulat de DGASPC Arad, început din anul 2010, pe care îl continuăm astăzi împreună cu colegii mei, o echipă întreagă de specialiști, cu sprijinul autorităților locale și județene”, a declarat Erika Stark, directorul general DGASPC Arad.
Centrul va oferi următoarele servicii:
– Găzduire şi îngrijire pentru o perioadă determinată până la depăşirea situaţiei de criză
– Acompaniere pluridisciplinară, consiliere şi sprijin în vederea depăşirii situaţiei de criză precum şi cu scopul întăririi imaginii de sine a solicitantului de servicii sociale şi promovarea recunoaşterii valorii şi autonomiei personale
– Dezvoltarea deprinderilor de viaţă independentă şi sprijin în vederea optimizării relaţiilor sociale, în organizarea activităţilor zilnice, în gestionarea problemelor vieţii de zi cu zi, a problemelor de sănătate.
Lasă un comentariu