Copiii de la „Centrul de zi” din oraşul Ineu au toate şansele să intre în Cartea Recordurilor, după ce au realizat un lanţ cu o lungime de 2440 de metri, confecţionat din hârtie. Acesta a fost desfăşurat miercuri pe terenul de fotbal din localitate, pentru a fi măsurat, operaţiune filmată şi fotografiată pentru a fi trimisă pe adresa Guinness Book. Urmează apoi ca reprezentanţii prestigioasei Cărţi a Recordurilor să vină la Ineu, pentru omologarea celui mai mare lanţ din hârtie din lume realizat de copii.
Iniţiativa i-a aparţinut directorului „Centrului de zi”, Lavinia Crişan, şi s-a născut din dorinţa acesteia de a-i implica într-o activitate pe toţi copiii de la centru, indiferent de vârstă.
„Am căutat o activitate care să poată fi făcută de toţi cei 25 de copii, indiferent de vârstă”, a mărturisit Lavinia Crişan. La realizarea obiectivului au participat, astfel, toţi cei 25 de copii, care au vârste cuprinse între 4 şi 14 ani.
Prezent la eveniment, primarul oraşului, Călin Abrudan, i-a felicitat pe toţi cei implicaţi în proiect, manifestându-şi speranţa că lanţul va fi omologat şi înscris în Cartea Recordurilor.
„Mă bucur că, pe lângă alte activităţi şi pe lângă informaţiile pe care le primesc la Centrul de zi, copiii au fost îngrenaţi într-un astfel de proiect, care i-a învăţat ce înseamnă răbdarea şi perseverenţa, iar eu sper că le va aduce şi răsplata pentru lucrul bine făcut, adică intrarea în Cartea Recordurilor”, a declarat Călin Abrudan.
Lasă un comentariu