Televiziunile naţionale, OBLIGATE să traducă mimico-gestual programele de importanţă majoră

Televiziunile naţionale, OBLIGATE să traducă mimico-gestual programele de importanţă majoră

Persoanele cu deficiențe de auz vor beneficia de interpretarea integrală, în limbajul mimico-gestual şi prin titrare sincron, a programelor de „importanţă majoră”, asta după ce senatorii au adoptat, miercuri, o inițiativă legislativă prin care televiziunile cu acoperire națională sunt obligate să asigure protecţia persoanelor cu deficiențe de auz.

Inițiativa legislativă, semnată de senatori și deputați din grupurile PSD, PNL, PPDD, UDMR și UNPR, prevede că serviciile de programe de televiziune cu acoperire naţională vor interpreta, în limbajul mimico-gestual şi prin titrare sincron, în timpul unei durate programate de cel puţin 30 de minute din programele de ştiri, analize şi dezbateri pe teme politice sau economice de actualitate din timpul zilnic de emisie.

Senatul a aprobat, miercuri, în forma iniţiatorilor, proiectul legislativ care completează Legea audiovizualului 504/2002 cu un capitol privind protecţia persoanelor cu deficiențe de auz.

Nerespectarea acestor obligații se va sancţiona cu amendă cuprinsă între 10.000 și 200.000 lei.

Potrivit proiectului, programele destinate persoanelor cu deficienţe de auz vor fi semnalate verbal prin sintagma „Atenţie! Emisiune dedicată şi persoanelor cu deficienţe de auz!”, însoţită de o menţiune ce va fi afişată „static şi lizibil”.

Foto: wikipedia.org

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.