Ceremonie solemnă la Arad, oficiată cu ocazia Zilei Imnului Naţional al României

Ceremonie solemnă la Arad, oficiată cu ocazia Zilei Imnului Naţional al României

Ziua Imnului Naţional a fost sărbătorită la Arad printr-o ceremonie solemnă desfăşurată pe platoul din faţa Palatului Administrativ, în prezenţa Ministrului Economiei, Mihai Fifor, Prefectului Judeţului Arad, Florentina Horgea, reprezentanţilor structurilor judeţene M.A.I., M.A.P.N., instituţiilor deconcentrate, autorităţilor locale şi cu participarea conducerii Arhiepiscopiei Aradului.

Au fost prezente şi cadre militare în rezervă sau retragere, veterani de război, precum şi alte persoane interesate de evenimentul dedicat sărbătoririi Imnului „Deşteaptă-te, române!”. După prezentarea onorului militar al lui Mihai Fifor şi desfăşurarea ceremonialului religios, prefectul Florentina Horgea a citit mesajul Ministrului  Afacerilor Interne, Carmen Daniela Dan, cu ocazia Zilei Imnului Naţional.

Semnificaţiile şi istoricul Imnului Naţional al României au fost prezentate de Sorin Sabău, muzeograf, iar după acest moment întreaga asistenţă a cântat versurile Imnului „Deşteaptă-te, române!”. Ceremonia s-a încheiat prin defilarea militarilor prezenţi la eveniment, componenţi ai Batalionului 191 de Infanterie Colonel „Radu Golescu”.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.