Casa Județeană de Pensii Arad a anunțat că, pe toata durata stării de urgență, operațiunea de înregistrare a cererilor de deschidere a drepturilor de pensie se va realiza telefonic.
În acest sens, CJP a pus la dispoziție două numere de telefon: 0257-281320 și 0257-281345
De asemenea, cererile pot fi transmise și prin e-mail, la adresele: pensii.arad@cnpp.ro și loredana.szatmari@cnpp.ro.
„Comunicarea ulterioara a numărului de înregistrare se va efectua prin telefon sau e-mail iar persoanele vor fi anunțate când să depună la sediul Casei Județene de Pensii Arad, în plic sigilat, documentația necesară stabilirii drepturilor de pensie”, a precizat Mihaela Vasil, directorul executiv al CJP Arad.
Potrivit acesteia, adeverințele care atesta continuarea studiilor de către copiii urmași care împlinesc vârsta de 16 ani se vor prezenta în termen de 30 zile de la data expirării stării de urgență. Plata pensiei de urmaș se va face fără a fi necesară prezentarea acestei dovezi.
Mihaela Vasil le recomandă persoanelor vulnerabile să evite deplasarea la sediul Casei Județene de Pensii și să depună orice solicitare prin poștă sau pe adresa de e-mail a instituției.
Lasă un comentariu