Incompetenţa administraţiilor care s-au perindat pe la cârma Aradului de la Revoluţie şi până în prezent au dus CET Arad în situaţia de a nu-şi mai putea plăti angajaţii.
Sindicaliştii de la centrală au dat publicităţii un comunicat de presă (vezi jos!) în care afirmă că 200 de angajaţi nu şi-au luat salariile pe luna decembrie a anului trecut.
Aceştia solicită sprijinul autorităţilor statului, astfel încât să fie daţi în şomaj.
Iată ce au declarat angajaţii de la CET:
În aceste condiţii, arădenii se întreabă – pe bună dreptate – până când vom mai avea apă caldă şi căldură?
SINDICALISTII de la CET ar fi bine sa mearga in somaj. De 30 de ani in afara de faptul ca au luat salarii si sporuri nesimtite nu au facut efectiv nimic
vorbesti fara sa fi informat ca majoritatea care scrieti pe net.
Toti fostii membrii ai CA si AGA ar trebui actionati in instanta pentru proasta gestionare si blocarea initiativelorCETprivind modernizarea.Pentru cei care nu stiu,prima modernizare prin trecere cazanului de la functionare pe lignit la functionare pe gaze naturale s-a facut din sursa proprie a CET prin credite de la banci fara ajutor de la Primarie.Etapa a doua a fost blocata de CA si AGA.Vinovatul principal fiind marioneta lui Falca ,pdlistu Neamtiu Cornel un habarnist care toata viata lui a lucrat la stat,cel care la un moment dat a fost presedinte al consiliior de administatie atat la CET Arad cat si la CET Hidrocarburi.In acea perioada CET Arad avea de incasat Facturi de la CET Hidrocarburi pe perioada de aproape 2 ani.Atunci trebuia ca CET Arad sa blocheze conturile CET Hidrocarburi pentru neplata facturior emise .Din pacate de atunci CET Arad s-a apropiat de insolventa si poate faliment.Asa ca hai sa-i facem un bine d-lui Neamtiu si sa-l actionam in instanta pentru neglijenta si abuz in serviciu.