Cine este FRUMOASA tânără care va reprezenta România la MISS EARTH 2020 (GALERIE FOTO)

Cine este FRUMOASA tânără care va reprezenta România la MISS EARTH 2020 (GALERIE FOTO)

În urma selecţiei naţionale Miss Earth România 2020 organizată în capitală de către agenţia ExclusivEvent, agenţia deţinătoare a licenţei Miss Earth în ţara noastră, selecţie la care au participat peste 50 de modele din România, modelul internaţional Tatiana Usatii a fost desemnat oficial să reprezinte România în cadrul competiţiei Miss Earth 2020, competiţie care se desfăşoară în acest an în format virtual datorită pandemiei COVID-19 în perioada 1 – 29 noiembrie 2020.

Activităţile zilnice cât şi marea finală, sunt transmise în direct pe cele 2 canale oficiale https://www.youtube.com/MissEarth şi https://www.facebook.com/MissEarth. Miss Earth este una dintre cele mai importante 3 competiţii de frumuseţe la nivel mondial, în competiţie participând în acest an concurente din 84 de ţări.

Tatiana locuieşte în Dubai, Emiratele Arabe Unite, are 28 de ani, 1.79 m înălţime iar dimensiunile sale sunt 89-60-91.

Tatiana este absolventa a Facultatatii de Limbi Străine din cadrul Universităţii de Pedagogie din Chişinău şi vorbeşte fluent 3 limbi străine, rusă, engleză şi franceză.

Pasionată de modeling încă de la vârsta de 15 ani, Tatiana a câştigat Competiţia Internaţională de Top Modele „Silk Road Fashion Festival Top Model Awards 2013” transformându-şi ulterior pasiunea într-o carieră de succes în modelingul internaţional. În ultimii ani Tatiana a prezentat creaţiile celor mai renumiţi designeri din modă internaţională pe scenele festivalurilor de modă din New York, Dubai, Kuala Lumpur, Beijing şi Beirut şi a pozat pentru brand-uri precum Armani, Louis Vuitton, Gucci, Bvlgari, Hermes, Tom Ford, Elle, Roberto Cavalli, Ingie Paris, La Bourgoisie, Bloomingdale’s, Vogue, Reebok, Bazaar, Toyota, Max Factor, Bentley, etc. Printre pasiunile sale se mai numără şi schiatul, hiking-ul, navigaţia bărcilor cu vele, yoga şi călătoriile.

„Sunt extrem de mândră şi onorată să reprezint România în competiţia internaţională de frumuseţe Miss Earth 2020. Pe parcursul carierei mele de model am trăit multe clipe frumoase, dar faptul că îmi reprezintă tara în acest moment într-una dintre cele mai importante competiţii internaţionale de frumuseţe, este de departe una dintre cele mai importante şi emoţionante experienţe din viaţa mea. Chiar dacă acest an va rămâne în istorie datorită apariţiei pandemiei Covid 19, nu trebuie să uităm că avem cu toţii datoria de a ne aduce aportul în protejarea mediul înconjurător şi în combaterea tuturor cazelor care au ca efect încălzirea globală şi distrugerea constantă a planetei pe care trăim. Datorită pandemiei COVID-19, formatul virtual ales de către Miss Earth, este unica formă responsabilă de organizare sau participare într-o competiţie de frumuseţe naţională sau internaţională, fără a ne pune viaţa în pericol sau a pune în pericol viaţa celor din jur, motiv pentru care am acceptat să aplic pentru selecţia acestei competiţii. Fiind model internaţional şi călătorind în toate colţurile lumii, am promovat mereu România cu patriotism, fiind mândră de faptul că sunt românca. Mă bucur enorm că datorită participării mele în competiţia Miss Earth am şansa unică de a-mi face auzită vocea, promovând România în faţa a milioane de telespectatori. Îmi doresc să câştig aceasta competiţie pentru România! Ţin să mulţumesc tuturor celor care mă sustion şi m-au susţinut mereu, prietenilor, colegilor şi familiei mele. Deasemenea mulţumesc agenţiei ExclusivEvent pentru că m-au considerat cea mai potrivită pentru această misiune, în calitate de Miss Earth România 2020”, a declarat Tatiana Usatii, reprezentanta României în competiţia internaţională de frumuseţe Miss Earth 2020.

Pozele Tatianei le găsiţi aici: https://www.facebook.com/media/setvanity=MissEarthRomania&set=a.3659710510714605

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.