Ca în fiecare an, şedinţa festivă organizată cu ocazia „Zilelor Aradului”, este un bun prilej de omagiere a unor personalităţi cu merite deosebite din municipiul Arad. Nu mai puţin de 11 titluri de excelenţă şi distincţii au fost înmânate marţi, 22 august 2017, în cadrul întâlnirii festive a Consiliului Local al Municipiului Arad .
„Indiferent de câte obstacole voi întâlni în drumul meu, voi rămâne acelaşi om cu mare respect pentru această comunitate, frumoasă, deschisă, cu nivel de cultură ridicat. Ziua de azi este despre respectul faţă de cei care au pus rădăcinile oraşului liber regesc şi l-au făcut să înflorească. Ziua de azi este despre aprecierea faţă cei care au trecut frumos prin viaţă, au făcut bine comunităţii locale şi chiar celei naţionale, iar la rândul ei comunitatea le-a arătat respectul şi aprecierea“, a afirmat în deschiderea festivităţii primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă.
Diploma de onoare în domeniul artei culinare i-a fost înmânată maestrului cofetar Ioan Gui, pentru întreaga activitate şi profesionalismul de care a dat dovadă.
„Parcă nu am cuvinte să mă exprim, pentru mine este o onoare extraordinară şi mulţumesc din suflet celor care m-au onorat”, a declarat Ioan Gui.
Anul acesta au fost înmânate două titluri Pro Urbe: Ecaterina Jager, pentru dăruirea şi întreaga activitate pusă în slujba persoanelor cu handicap neuromotor şi Constantin Ciuce, medic chirurg şi personalitate academică de renume internaţional.
„Am încercat prin proiectele pe care le-am făcut în ultimii ani să ne scoatem din anonimat, să dovedim că nu suntem invizibili, că putem să facem şi noi lucruri mari, dacă dvs. ne întindeţi o mână”, spune Ecaterina Jager.
„Mulţumesc pentru distincţie. Aceasta mă onorează cu atât mai mult cu cât nu sunt locuitor al oraşului Arad, un oraş al eleganţei”, a spus Constantin Ciuce.
În ceea ce priveşte titlurile de excelenţă, acestea s-au împărţit în cinci domenii. În domeniul Artelor Vizuale, titlul de excelenţă i-a fost conferit graficianului Margareta Simo, iar în domeniul Artei Dramatice, actriţei Adrianei Ghiniţă.
„Sunt profund impresionată de acordarea acestui titlu onorofic. În cursul firesc al lucrurilor, visele preced realităţile. În cazul meu a devenit realitate un vis nevisat. Autodepăşirea mi-a fost călăuza de-a lungul zilelor, în tot ceea ce am făcut, fără a mă gândi la recunoştinţă”, a declarat Margareta Simo.
„Când am venit în Arad în urmă cu foarte mulţi ani, am venit ca un om plin de speranţe şi plin de vise. Datorită dvs, datorită Aradului, datorită acestui frumos oraş, mare parte dintre ele mi le-am îndeplinit atât eu, cât şi copiii mei şi asta contează foarte mult pentru mine. Mulţumesc tuturor celor care s-au gândit la mine. Sunt onorată”, a spus Adriana Ghiniță.
La secţiunea „Sport”, Marius Copil şi Leszay Magdalena au fost distinşi cu titluri de excelenţă de către Primărie, pentru meritele sportive deosebite, promovarea imaginii Aradului şi pentru sprijinul acordat sportului arădean de performanţă.
„Vă mulţumesc că nu m-ați uitat. Vă asigur că voi continua să lucrez pentru înălţarea tinerelor talente, în continuare”, afirmă Leszay Magdalena.
Tot două titluri de excelenţă au fost acordate şi în domeniul Educaţiei, unul mergând către prof. Mariana Tocaciu, pentru profesionalism şi dedicaţie, iar cel de-al doilea pentru prof. Ion Stan, pentru întreaga carieră didactică.
„Mă onorează această festivitate, această recunoaştere, şi-mi confirmă faptul că am făcut o alegere bună venind în Arad ca şi profesor în 1980, eu fiind din Maramureş. Am devenit parte a acestei urbe. Privind în urmă, nu pot fi decât mulţumită şi am certitudinea că mi-am îndeplinit menirea de educator. Mă simt onorată că sunt cetăţean al acestei urbe. Pentru mine această recunoaştere este un echivalent al Oscarului pentrue ducaţie”, a declarat Mariana Tocaciu.
Un titlu special de excelenţă i-a fost oferit poliţistului Marius Ţîrle, cel care în luna iunie 2017 a salvat un copil de 11 ani de la înec.
„Îmi servesc patria cu mândrie, cu atât mai mult oraşul natal, sper ca acţiunea mea să fie un exemplu pentru societatea civilă, de a avea mai multă încredere în noi, de a fi mult mai uniţi”, afirmă Marius Ţîrle.
De 36 ani, doctorul Eftmiu Miuţescu îşi pune în slujba cetăţenilor municipiului şi judeţului Arad întreaga dăruire, salvând nenunărate vieţi. În semn de respect şi apreciere pentru întreaga sa implicare, singurul titlul de „Cetățean de Onoare al Municipiului Arad“ acordat anul acesta a revenit lui Eftimiu Miuţescu, una dintre marile valori ale medicinei arădene, profesionist desăvârşit.
Lasă un comentariu