Cine țintește scaunul lui Bănățean de la Apă Canal și ce face pentru a-l obține

Cine țintește scaunul lui Bănățean de la Apă Canal și ce face pentru a-l obține

Vasile Borha, director operațional la Compania de Apă Arad, țintește nici mai mult nici mai puțin decât scaunul șefului său Gheorghe Bănățean, directorul companiei, pe care se chinuie să-l obțină … politic. Cum altfel?!

Potrivit surselor noastre, grație funcției pe care o ocupă și disponibilităților de deplasare pe care i-o conferă aceasta (înțelegeți ce vrem să spunem), Vasile Borha desfășoară o intensă activitate politică în județ, în slujba partidului care la Arad deține controlul asupra aproape tot ce mișcă, inclusiv asupra Companiei de Apă. Ne referim la PNL (ex. PDL). Acest Borha, despre care am aflat că are apetență în a lucra oamenii pe la spate încă de pe vremea adolescenței, când a semnat un angajament cu Securitatea (!), se chinuie acum să convingă trei primari de la PSD să treacă la PNL. Este vorba despre primarii din Beliu, Șicula și Bocsig. Dacă va reuși, spun sursele noastre, conducerea partidului îl va recompensa cu funcția de director „plin” al Companiei de Apă. Că așa merg lucrurile la Arad, sub cârmuirea PNL.

În rest, despre Compania de Apă mai spunem doar că, după ce a împuțit tot orașul, se jură că nu fură. Dar, ăsta e titlul unui alt articol!

  1. acest Borha va cadea odata cu toata conducerea companiei. tic tac tic tac

    Raspunde
  2. Praful sa se aleaga de ei toti. Salarii astronomice si angajari pe pile. DNA scrie pe ei.

    Raspunde
  3. Un aradean get-beget 24 octombrie, 2019, 9:26 am

    De aceea aradenii nu dau doi bani pe PNL:s-au dovedit a fi din acelasi aluat cu PSD.
    O GASCA DE FRIPTURISTI!!!

    Raspunde
  4. […] e „consilier”, ci director general adjunct. Deocamdată. Că director general e vărul său, Gheorghe Borha, căruia îi va lua însă locul, probabil, după pensionare (nu mai are mult!). Şi, ca totul să […]

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.