Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad, a reacționat la afirmațiile consilierului județean Marius Sulincean, potrivit căruia aparatul RMN al Spitalului Județean s-ar fi „defectat”.
„Se presupune că «liderul grupului de consilieri judeţeni PSD», cum îi place să se alinte, Marius Sulincean, este cel mai grozav consilier judeţean pesedist. Or, la fiecare declaraţie publică, Sulincean se face de râs, iar asta ne arată nu numai cât este el de slab, ci şi gradul de competenţă al celor peste care a fost pus şef!”, spune Iustin Cionca.
„Ultima ispravă lui Marius Sulincean s-a consumat astăzi, când acuza printr-un comunicat de presă defectarea unei piese de la noul aparat RMN al Spitalului Judeţean, cumpărat la insistenţele conducerii Consiliului Judeţean. Şi de-aici, dă-i şi luptă! Numai că PSD Arad, acest Radio Erevan al politicii locale, şi şefii care îl populează, nu s-a documentat. Aparatul RMN a fost achiziţionat de Spitalul Judeţean, ca o necesitate prioritară, nu de Consiliul Judeţean. De asemenea, nu s-a defectat nici o piesă la RMN. Din cauza fluctuaţiilor de tensiune a scăzut presiunea heliului. O situaţie temporară care va fi rezolvată de firma care a furnizat aparatul RMN, acesta aflându-se în garanţie. Sulincean nu ştie, nu întreabă, dar îşi dă cu părerea despre incompetenţa… altora, deşi dacă tăcea, filosof rămânea”, a menționat președintele Consiliului Județean.
„E adevărat, dacă arădenii ar fi aşteptat după aparatul RMN promis anul trecut de Guvernul PSD, nu aveam astăzi nici o problemă cu heliul, fiindcă acel RMN nu a ajuns nici astăzi la Arad! PSD l-a promis în campanie, apoi l-a tăiat de pe listă după alegeri. Nu l-am mai auzit nici pe şeful Sulincean şi nici pe vreun alt consilier judeţean PSD luptând la Ministerul Sănătăţii pentru RMN-ul promis Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă. S-au ascuns şi, din când în când, aruncă informaţii false, să atragă cumva atenţia asupra lor. La asta se limitează activitatea administrativă a PSD şi de aceea arădenii nu au votat şi nu vor vota niciodată un preşedinte pesedist în fruntea Consiliului Judeţean!”, a mai declarat președintele CJ Arad.
ce asteptari poti avea de la Sulincean? a falimentat tot pe ce a pus mana.doi ospatari!