Cipri Burcă a fost ARESTAT pe o perioadă de 30 de zile. Ce infracţiuni a COMIS!

Cipri Burcă a fost ARESTAT pe o perioadă de 30 de zile. Ce infracţiuni a COMIS!

Judecătoria Arad a dispus arestarea pe 30 de zile a lui Ciprian Burcă, pentru comiterea a două infracţiuni.

„Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Arad a admis propunerea procurorilor cu privire la inculpatul B. C. A., dispunând arestarea preventivă a acestuia pe o durată de 30 zile”, se arată într-un comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad.

În prealabil, a fost începută urmărirea penală şi a fost pusă în mişcare acţiunea penală a lui Burcă, „cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere şi conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice”.

„Probatoriul administrat în cauză, până la acest moment procesual, a relevat faptul că, la data de 31.10.2015, în jurul orelor 23,00, inculpatul B. C. A., având permisul de conducere anulat urmare a săvârşirii unei fapte penale, a condus un autoturism pe drumuri publice din judeţul Arad, având în sânge o alcoolemie peste limita legală”, precizează comunicatul Parchetului.

„Facem precizarea că urmărirea penală este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, se mai arată în comunicat.

  1. Oare nu e baiatul lui Marcel Burca?

    Raspunde
  2. Sanda cu bagajele 6 noiembrie, 2015, 12:25 am

    a vorbit o cunostinta cu Cipri Burca de la Primarie si era bine-merci la cumparaturi. e coincidenta de nume probabil

    Raspunde
  3. Bine ca ii ia politia pe aghiotantii lui Falca pentru nimicuri d-astea. Ieri Glad, azi Burca. DNA doarme linistita

    Raspunde
  4. E BAIATUL LU MONICA DOBRE CARE LUCREAZA LA POSTA IN ARAD SE CHEAMA CIPRIAN ADRIAN BURCA MERITA PEDEAPSA EA VENIT RANDUL PT TOT CE IA FACUT NUMAI RAU LA TOATA LUMEA

    Raspunde
  5. Hai hai lasati dreq vrajelile deoparte .. pijamalele s-au impartit de mult fiecare cu treaba lui asa ca hai jet

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.