Consilierul local independent Marin Lupaș a declarat înaintea ședinței de astăzi a Consiliului Local Municipal că întregul circ pe tema amplasării Monumentului Marii Uniri în Parcul reconcilierii este o „scenetă” pusă la cale de PNL și PSD.
„Este o scenetă! De când PSD-ul este condus la Arad de Căprar, au existat mereu suspiciuni de blat cu Falcă și PDL, azi PNL. Iată că și în 2017 bănuiala de înțelegere ascunsă dintre cei doi «transpiră» în cazul Monumentului Marii Uniri. Oricât de nepregătit este Dorel sau ministrul de economie, era normal ca adresele și concluziile transmise de Guvern să fie comunicate atunci, nu după o lună, de reprezentanții acestuia, nu de către oponenții săi, nu?!”, afirmă Lupaș.
De remarcat, că de la începutul anului, consilierul Lupaș susține public că amplasarea Monumentului Unirii este responsabilitatea administrației locale. Acesta a prezentat arădenilor, prin intermediul presei și nu numai, documentele semnate de primar cât și cele care certificau alocările de bani din bugetul local. Vizita recentă a celor de la Ministerul Culturii în Arad s-a făcut fără invitarea jurnaliștilor și fără tam-tam, cu toate că subiectul era pe agenda publică a manifestațiilor legate de Centenar 2018 cât și a acuzelor josnice dintre PNL și PSD.
Consilierul independent subliniază că vizita reprezentanților Ministerului Culturii la Arad trebuia finalizată cu o conferință de presă, fie comună cu Primăria fie cu cei din PSD Arad, care au un secretar de stat în Departamentul Centenar. Lipsa unui astfel de eveniment sau măcar a unui comunicat de presă atunci, în 25 iulie, le-a permis lui Gheorghe Falcă și PNL să prezinte ei la ce concluzii au ajuns cei din Guvernul PSD.
„Pe lângă ciudata tăcere a oamenilor lui Căprar pe subiectul amplasării Monumentului, mai avem și poziția acestora pe tema Pieței Catedralei. Consilierii PSD din CLM au înaintat în luna martie un proiect de hotărâre prin care propun păstrarea funcției de piață agroalimentară în zona aceea. Acțiunea contrazice votul din 2014 pe regenerarea urbană a Pieței, dat tocmai în unanimitate pe considerentul că acelor comercianți ce-și desfășoară activitatea acolo li s-a promis din partea Municipalității o alternativă de relocare sau piață-volantă înaintea demarării lucrărilor propriu-zise de transformare în pietonal”, spune Lupaș.
„Pesediștii trimiși în 2016 în CLM de către Căprar și așa-zisa societate «civilă» politizată, s-au spălat pe mâini cu salvarea piețarilor prin acest proiect de hotărâre, pus în această săptămână pe ordinea de zi fix după cel cu amplasarea Monumentului în zonă. Adică, timp de jumătate de an PSD nu a mai comentat nimic despre inițiativa lor, cu toate că nu preau au altele și trimit comunicate cu jigniri la adresa PNL în fiecare zi. Iar convenabil primarul Falcă a pus subiectul pe ordinea de zi imediat după schimbarea amplasării Monumentului, pentru ca parlamentarii PSD și noii săi aliați să nu poată fi acuzați că nu s-au opus deciziei de amenajare a Pieței fără relocarea comercianților! Nu se vorbește nimic despre presupusa investiţie de 34 milioane de euro într-o parcare subterană dublu etajată cu 508 locuri, votată de Consiliul Local și valabilă de ani de zile în Piața Catedralei – cea care a demarat ideea de reamenajare la suprafață – nimic despre concesionarea parcării unui investitor privat cum anunța Primăria, peste toate acestea s-a apus tăcerea”, a mai spus consilierul independent.
„Devine tot mai clar că este o scenetă de teatru pusă la cale de PNL și PSD, sau mai bine zis de șefii acestora din Arad, care controlează comunicarea subiectelor și care dictează ce e de interes pentru arădeni. Mi-e mai limpede situația după ce s-au activat în jurul subiectului și așa-zișii dușmani ai PSD, care vara trecută au bătut palma cu efectul de a-l menține pe Falcă la Primărie, și care în februarie cereau demisia lui Dragnea ca acum să fie mână-în-mână cu oamenii acestuia și mai ales cu cei de la București. Eu nu am să votez asemenea proiecte, aruncate pe masa CLM fără o consultare prealabilă cu arădenii. De ani de zile puteau găsi o alternativă de amplasare pentru Monumentul Unirii, acum dintr-o dată și-au adus aminte că trebuie repede repede, așa că vin să demoleze Piața?! FALS! Mai întâi consultare cu arădenii, apoi decizii”, a conchis Marin Lupaș.
circul este facut de ciuma rosie in frunte cu tine lupas si de toti acolitii vostri, care aveti interese ascunse
Are dreptate Lupas, cat timp Caprar este in varful PSD Arad, tinut acolo de `societatea civila` si Dragnea, primaria si orasul nostru iubit va suferi de pe urma conducerii iresponsabile a lui Falca. Asta e adevarul, nu trebuie sa se supere nimeni.
ROMÂNIA TREBUIE SĂ INTERZICĂ PARTIDELE CONSTITUITE PE CRITERII ETNICE (gen U.D.M.R.). ASTFEL DE PARTIDE SUNT O RUŞINE PENTRU DEMOCRAŢIE!