Circulația feroviară se desfășoară în condiții de iarnă, iar garniturile pot înregistra întârzieri cuprinse între 30 și 60 de minute, informează, joi, într-un comunicat de presă, Compania Națională de Căi Ferate „CFR” SA.
Întârzierile sunt cauzate de temperaturile scăzute înregistrate la nivel național. Vestea bună este că în acest moment pe rețeaua feroviară interoperabilă nu sunt linii de cale ferată închise.
Din cauza condițiilor meteo, personalul feroviar verifică componentele infrastructurii (șine, macazuri, linii de contact) în stații și în linie curentă, astfel încât să se intervină și să se remedieze orice posibilă defecțiune tehnică.
Angajații companiilor feroviare stau la dispoziția călătorilor prin informarea permanentă despre circulația trenurilor aflate în grafic, precum și prin intervenția cu personal specializat, astfel încât traficul să se desfășoare în condiții de siguranță, pe toate rutele de cale ferată.
Compania Națională de Căi Ferate „CFR” SA recomandă călătorilor ca, înainte de plecarea la drum, să se informeze telefonic la Gara CFR din localitatea de plecare pentru informații actualizate despre mersul trenului cu care urmează să călătorească.
Foto: monitorulcj.ro
Lasă un comentariu