Comisia de Sistematizare a Circulației a anunțat suspendarea sau restricționarea traficului pe câteva străzi din municipiu, începând de astăzi.
Astfel, strada Școalei se închide până în 30 iunie 2020, întrucât aici sunt programate lucrări derulate în cadrul proiectului de reabilitare a rețelei de transport a energiei termice. Închiderea străzii pe toată durata lucrărilor se impune întrucât conducta este situată pe mijlocul străzii iar șantul deschis este de aproximativ 3 metri. În acest context sunt propuse ca variante ocolitoare Aleea Ulise și strada Obedenaru.
Lucrări de reabilitare a rețelei de transport energie termică începe tot astăzi și pe străzile Poetului și Luchian. În acest caz, restricțiile de circulație vor fi în vigoare pe banda dinspre case, întrucât lucrările se desfășoară pe spațiul verde și trotuar. De remarcat, că până pe 31 august 2020, traficul rutier pe străzile Poetului și Luchian va fi afectat doar în anumite momente și numai pe perioade scurte de timp iar în anumite situații se va lucra și pe timpul nopții.
Afectat de lucrările de reabilitare a rețelei de transport a energiei termice va fi și tronsonul format din strada Aristide Dragomir – bretea de legătură – strada Mărțișor – Onisifor Ghibu. Până în 30.06.2020, traficul rutier pe acest tronson va fi restricționat total sau parțial, în funcție de necesități și numai pe anumite segmente.
Foto: Arhiva (rol ilustrativ)
Lasă un comentariu