CJA a anunțat că s-au alocat 7 milioane de euro Spitalului Județean, dar medicii se plâng că nu au echipamente. Cionca dă vina pe ei

CJA a anunțat că s-au alocat 7 milioane de euro Spitalului Județean, dar medicii se plâng că nu au echipamente. Cionca dă vina pe ei

Mihai Fifor, senator al PSD Arad, a solicitat public președintelui CJA, Iustin Cionca, să prezinte arădenilor pe ce s-au cheltuit aproximativ 7 milioane de euro, de la bugetul județului, de la începutul crizei coronavirus și până în prezent.

În loc să dea explicații arădenilor, Cionca fuge de răspundere și pasează problema medicilor de la Spitalul Județean, spune Fifor.

„În urmă cu câteva zile, într-o conferință de presă, Iustin Cionca anunța entuziasmat că CJA, de la declanșarea stării de urgență în România, a direcționat spre Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad fonduri în valoare de peste 34 de milioane de lei (aproximativ 7 milioane de euro). I-am solicitat domnului președinte CJA să iasă public și să prezinte, leu cu leu, ce s-a făcut cu acești bani, în condițiile în care medicii s-au plâns săptămâni întregi că nu au măști, mănuși, combinezoane, echipamente de protecție. Pe ce ați putut cheltui 7 milioane de euro, când noul spital al Lipovei, la cheie, costă aproximativ 5 milioane de euro, vă întreb din nou, domnule Cionca? În loc să prezinte arădenilor, transparent, toate documentele referitoare la aceste cheltuieli, Cionca fuge de răspundere, ca de obicei, și pasează problema medicilor de la Spitalul Județean. Așa se face că duminică a apărut un comunicat al Spitalului Județean, din care aflăm câteva date generale referitoare la cheltuielile instituției, nicidecum o prezentare detaliată a sumelor cheltuite, mod de achiziție, cât a costat fiecare aparat în parte, care e prețul de achiziție pentru o mască, o pereche de mănuși și așa mai departe. Dacă Cionca spune că de la începutul crizei s-au alocat 34 de milioane de lei către Spitalul Județean, din comunicatul celor de la Spitalul Județean aflăm că suma de fapt este pentru tot anul și nu are legătură decât în parte cu criza coronavirus. Din acești bani, a fost achiziționat și un computer tomograf, aparatură medicală pe diferite secții, iar 1,9 milioane de lei sunt de fapt din donațiile arădenilor, fie în bani, fie în bunuri”, susține Fifor.

„Sunt din nou informații care se bat cap în cap, iar una dintre instituții, fie CJA, fie Spitalul Județean, transmite arădenilor date eronate despre valoarea sumelor și modul în care au fost cheltuiți banii publici. De aceea, îi solicit președintelui Cionca să nu mai arunce responsabilitate în spatele medicilor de la Spitalul Județean, care în acest moment au alte probleme, mult mai importante, în lupta cu coronavirusul, și să explice public câți bani a cheltuit de la începutul crizei și până în prezent din bugetul județului. Cât a costat spitalul de campanie de la Expo, detaliat, nu la modul general cum s-a prezentat până acum, ce sume s-au alocat pe echipamente de protecție, cât a fost prețul pe bucată, de la ce firmă s-a realizat achiziția, ce aparatură s-a cumpărat, de la ce firme, la ce prețuri, care a fost procedura de achiziție etc. Cred că un președinte de Consiliu Județean care nu are nimic de ascuns nu ar avea niciun motiv să nu facă publice toate aceste date, de aceea așteptăm cu nerăbdare ca și președintele Cionca să dea curs solicitărilor arădenilor pe acest subiect“, declară Mihai Fifor, senator al PSD Arad.

  1. fifor lasa minciunile si manipularile, dupa ce ati distrus si secatuit tara.nu va mai crede nimeni, sper sa a ibarbatia sa candidezi la locale ca sa vazi cum esti perceput de c atre ARADENI.

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.