Comunicat fără precedent al Consiliului Județean Arad, care acuză un partid (PSD) că votează – prin reprezentanții săi din CJA – împotriva intereselor Aradului.
„Şedinţa de astăzi a Consiliului Judeţean a avut trei puncte pe ordinea de zi care n-au trecut de votul consilierilor judeţeni. Toate cele trei puncte făceau referire la patrimoniul Consiliului Judeţean şi, pentru ca aceste proiecte de hotărâre să fie aprobate era nevoie de votul „PENTRU” a două treimi (minim 22 de voturi din 33) din numărul total al consilierilor judeţeni. Fiecare dintre cele trei proiecte a întrunit doar 21 de voturi deoarece consilierii judeţeni ai PSD (prezenţi nouă la şedinţă) şi un consilier judeţean aparţinând ALDE au votat „ÎMPOTRIVĂ”. La şedinţă au fost prezenţi 31 de consilieri judeţeni. Cele trei proiecte vizau trecerea Cetăţii Şiriei în patrimoniul CJA, respectiv trecerea succesivă a noii clădiri spitaliceşti destinată secţiei TBC în patrimoniul CJA şi, apoi, din patrimoniul CJA în cel al Spitalului Judeţean”, se arată în comunicat.
„Este deja o obişnuinţă ca la proiectele cu subiect patrimonial, care necesită două treimi, consilierii opoziţiei să voteze împotrivă. De fapt este un vot împotriva intereselor arădenilor. Aşa a fost în şedinţa trecută, când s-a votat împotriva reglementării patrimoniale a Spitalului de Psihiatrie. Aşa a fost şi astăzi, când n-am putut prelua Cetatea Şiriei pentru a putea demara investiţia prin care Cetatea să intre în circuitul turistic şi de asemenea, când n-am putut prelua şi apoi preda Spitalului Judeţean noua clădire din Grădişte, destinată secţiei TBC. Practic, consilierii opoziţiei s-au opus din raţiuni politice, deoarece motivele invocate sunt puerile”, a afirmat Iustin Cionca, preşedintele Consiliului Judeţean Arad.
Includerea Cetăţii Şiriei în patrimoniul Consiliului Judeţean a căzut la vot pentru că n-a fost cuprinsă în proiectul de hotărâre şi Cetatea Şoimoş, se spune în comunicat. Dar, Cetatea Şoimoş nu avea toată documentaţia completă, deci n-a putut fi cuprinsă în respectivul proiect, se mai arată în comunicatul de presă. „Consecinţa acestui vot negativ este că vom întârzia finalizarea documentaţiei şi, implicit, demararea proiectului. Şi asta numai din cauza unor ambiţii politice”, a afirmat Iustin Cionca.
Potrvit aceluiași comunicat, în ceea ce priveşte preluarea secţiei TBC şi predarea acesteia către Spitalul Judeţean, şi în acest caz consecinţa este tergiversarea mutării întregii activităţi. „Motivul invocat de consilierii opoziţiei, faptul că nu s-a făcut recepţia lucrării, nu stă în picioare. Practic, lucrarea este gata, mai având de rezolvat doar problema utilităţilor, respectiv racordarea la gaz, ce se va rezolva în două, trei zile. Oricum, nu puneam în practică hotărârea până când nu făceam recepţia lucrării, dar acum suntem nevoiţi, din cauza consilierilor opoziţiei, să amânăm preluarea şi predarea secţiei pentru şedinţa următoare, de luna viitoare”, a mai afirmat Iustin Cionca.
În completare, preşedintele Consiliului Judeţean Arad a remarcat atitudinea unui alt consilier al opoziţiei, Mircea Purcaru, de la ALDE, care a votat „PENTRU” la toate cele trei proiecte amintite. „A fost o atitudine pozitivă, în interesul comunităţii şi mă bucur că domnul Purcaru a înţeles să sprijine aceste proiecte, beneficiarii acestora fiind arădenii. Domnul Purcaru chiar a şi declarat că aici, în Consiliul Judeţean, trebuie să facem administraţie, nu politică. Din păcate, chiar cu sprijinul dumnealui, aceste proiecte nu au trecut, dintr-o motivaţie politică”, a completat Iustin Cionca, preşedintele Consiliului Judeţean Arad.
Nesimțire din partea lui CIONCA!sluga lui falca!despre porcariu …caracter 0
aradenii au votat gunoaie de oameni in ambele tabere
Iustin iara tu?Va este frica de PSD nu mai stiti cum sa manipulati oamenii contra lor?
ALDE ce faceti cu tradatorul de porcaru il mai tineti,asta e vandut la falca si cionca!