CJA continuă să dezvolte relaţiile internaţionale ale Aradului.
Consiliul Judeţean Arad va adera la Asociaţia Regiunilor Europene de Frontieră, pentru o cât mai bună și mai utilă reprezentare a Aradului în Europa, o intensificare a relațiilor internaționale transfrontaliere și creionarea unor proiecte comune!.
Asociaţia Regiunilor Europene de Frontiere (AEBR/ARFE) este cea mai veche asociaţie independentă de regiuni din Europa, înfiinţată în 1971, şi singura care se ocupă de cooperarea transfrontalieră (CBC).
Asociaţia Regiunilor Europene de Frontiere are aproape patruzeci de ani de experienţă teoretică şi practică extensivă în toate aspectele privind cooperarea transfrontalieră, dar şi în domeniul cooperării interregionale şi transnaţionale. Cu o sută de membri (frontiera europeană şi regiunile transfrontaliere), asociaţia operează ca un forum pentru cooperarea transfrontalieră şi face lobby la nivel european pentru regiunile frontaliere şi transfrontaliere. „Prin însăși esența sa, Aradul nu doar că este un judeţ de frontieră cu vocaţie europeană, dar care are un «puls» care nu ţine cont de frontiere, în majoritatea domeniilor, de la cultură la educaţie, de la dezvoltarea infrastructurii la Sănătate, sport sau spiritualitate. În acest context bogat în exprimare, consider oportună aderarea la această asociaţie, datorită expertizei şi serviciilor pe care aceasta le pune la dispoziţia membrilor săi”, a declarat Iustin Cionca, preşedintele Consiliului Judeţean Arad.
Printre serviciile oferite de AEBR se regăsesc dezvoltarea şi punerea în aplicare a cooperării transfrontaliere în Europa; identificarea şi analiza problemelor la frontierele interne şi externe ale Uniunii Europene; elaborarea de propuneri pentru rezolvarea problemelor existente sau crearea de reţele generale şi de domenii specifice pentru a permite tuturor regiunilor transfrontaliere europene să facă schimb de informaţii şi de know-how.
Lasă un comentariu