CJA va realiza un clasament al celor mai utile proiecte pentru comunitate pe care le va finanța cu prioritate

CJA va realiza un clasament al celor mai utile proiecte pentru comunitate pe care le va finanța cu prioritate

Consiliul Județean Arad (CJA) va realiza un clasament al celor mai utile proiecte pentru comunitate pe care le va finanța cu prioritate.

Bugetul județului Arad pe anul viitor a fost discutat în detaliu, astăzi, de conducerea Consiliului Județean, în cadrul unei ședințe operative care a vizat stabilirea în detaliu a principalelor investiții pe anul 2022.

În continuare, fondurile vor fi folosite, potrivit conducerii instituției, cu prioritate pentru investiții și nu pentru salarii, economiile salariale realizate fiind utilizate, ca anul acesta, pentru cumpărarea de aparatură medicală modernă la Spitalul Județean.

Președintele Iustin Cionca și vicepreședinții Răzvan Cadar și Ionel Bulbuc au analizat solicitările instituțiilor subordonate Consiliului Județean și necesarul pentru Consiliul Județean. Și în anul 2022, principalele direcții de investiții vor fi drumurile județene, sistemul de sănătate publică, dezvoltarea rețelei de apă și canalizare, asistența socială, școlile speciale, activitățile culturale.

„Întâlnirea de astăzi a fost organizată pentru centralizarea nevoilor pe anul viitor. Aici vorbim despre un management al județului, iar fiecare solicitant de bani trebuie să înțeleagă că există anumite priorități și urgențe. Centralizăm nevoile județului, le avem în vedere, dar vom realiza un clasament al celor mai utile proiecte pentru comunitate și acestea le vom finanța cu prioritate. Finanțăm în continuare proiectele în lucru și vom aloca bani pentru cofinanțarea proiectelor europene noi, unde cu o contribuție de 2% aducem finanțări de 98% din valoarea lucrărilor. Urmează să avem și întâlniri sectoriale, în fiecare zi, cu directorii, pentru a avea o proiecție de buget cât mai clară”, a explicat Iustin Cionca principiile de bază ale bugetului pe anul următor. 

Consiliul Județean Arad este instituția publică cu cea mai bună absorbție de fonduri europene în vestul țării, iar această oportunitate a dezvoltării pe bani europeni va fi valorificată și în ciclul de finanțare 2021-2027.

A fost discutată cu prioritate zona de investiții, cu o ierarhizare a direcțiilor de dezvoltare. S-a luat în considerare integrarea unor investiții într-un proiect de dezvoltare zonală, în sensul în care investițiile în obiective turistice (de exemplu, Căsoaia) să fie susținute de investiții în infrastructură (drumurile care duc spre Căsoaia), pentru accesibilizarea respectivelor zone.  Iustin Cionca a declarat că își dorește ca și în acest an construirea bugetului să fie rezultatul unor discuții extinse, nu doar pentru a diagnostica necesarul exact al județului, ci și pentru ierarhizarea nevoilor pe termen scurt.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.