Clădirea din Arad unde au învățat elevii timp de peste un SECOL, acum o RUINĂ (FOTO)

Clădirea din Arad unde au învățat elevii timp de peste un SECOL, acum o RUINĂ (FOTO)

O fostă școală din Arad care funcționa încă din anul 1895, a ajuns o ruină după ce a fost abandonată în anul 2010.

Este vorba despre una din clădirile Școlii Gimnaziale nr. 10 „Frații Neuman” din cartierul Gai, unde au învățat pe vremuri doar elevii din clasele primare și se preda inițial în limba sârbă. Apoi, în 1913, învățătorii au predat atât în sârbă, cât și în limbile română și maghiară, iar din 1944 instituția de învățământ a primit statutul de școală generală.

Până în urmă cu opt ani, aici învățau sute de elevi din clasele I-VIII și se preda în limbile maghiară și română.

Clădirea respectivă de pe strada Grădinarilor din Gai a fost abandonată în urma comasării Școlii Generale nr. 10 cu Școala Generală 21, iar de atunci continuă să se degradeze, deși Școala Generală „Frații Neuman” și-a „redobândit autonomia” în anul 2015.

Cetățenii se plâng de stadiul în care a ajuns construcția, fiind chiar un pericol. Geamurile sparte, tencuiala desprinsă, care riști să îți cadă în cap, buruienile și mizeria, toate fac din această fostă instituție de învățământ, un tablou trist.

Clădirea se află în proprietatea municipalității, și deși reprezentanții ISJ au avut mai multe propuneri pentru ca aceasta să nu ajungă în paragină, nici până acum, după 8 ani, nu s-a făcut nimic. S-a dorit transformarea într-un sediu pentru un ONG, sau în locuințe pentru cadrele didactice, însă tot o ruină a rămas.

Foto: Alin Tomoioaga

 

 

 

 

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.