Clădirea fostei Policlinici CFR din Arad a fost reabilitată. În imobil va funcționa un centru de diagnostic și tratament al MApN

Clădirea fostei Policlinici CFR din Arad a fost reabilitată. În imobil va funcționa un centru de diagnostic și tratament al MApN

Au fost finalizate lucrările la Centrul de Diagnostic și Tratament al MApN din Arad.

Centrul va funcționa în clădirea fostei Policlinici CFR. „Azi am primit o veste excelentă: lucrările la Centrul de Diagnostic și Tratament al MApN din Arad, fosta Policlinică CFR, au fost finalizate. Proiectul meu de suflet a devenit realitate. În sfârșit, Aradul va avea, așa cum mi-am dorit ca ministru al Apărării, cel mai modern centru de diagnostic și tratament, în care cadrele medicale și pacienții vor beneficia de servicii medicale de excepție. În calitate de ministru al Apărării, am avut această idee, am luptat și am reușit să preiau o ruină – clădirea Policlinicii CFR de la Ministerul Transporturilor, tocmai pentru a o reda Aradului, ca pe un centru de diagnostic și tratament modern, aflat în subordinea Spitalului Militar din Timișoara. Astăzi, proiectul meu este doar la un pas de a fi pus, în sfârșit, în practică. Pentru sănătatea Aradului și a tuturor aradenilor. Felicitări tuturor colegilor de la Ministerul Apărării Naționale, de la Direcția Medicală, de la Domenii și Infrastructură, dar, mai ales, echipei fabuloase de la Spitalul Militar din Timișoara,care, sper și știu că vor gestiona cu profesionalism această adevărată perlă a sănătății arădene. Onoare și Patrie”, a afirmat deputatul Mihai Fifor, președintele PSD Arad.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.