Claudia Boghicevici invită mediul academic arădean și Inspectoratul Școlar să se alăture proiectului „Biblioteci Mobile”

Claudia Boghicevici invită mediul academic arădean și Inspectoratul Școlar să se alăture proiectului „Biblioteci Mobile”

Claudia Boghicevici, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Arad, consideră reuşit proiectul de a oferi momente de lectură arădenilor, în mijloacele de transport în comun şi, astfel, de a-i apropia şi mai mult de carte.

„Mă bucur că arădenii au înclinaţie pentru carte şi îmi doresc ca proiectul nostru să se dezvolte şi să oferim lectură arădenilor şi în alte zone: parcuri şi alte locuri publice. Cartea reprezintă baza educaţiei fiecăruia dintre noi”, a declarat Claudia Boghicevici, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Arad.

Pentru continuarea şi susţinerea proiectului „Biblioteci Mobile”, Claudia Bogicevici îşi doreşte o colaborare cu mediul academic arădean – Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” şi Universitatea „Aurel Vlaicu”, dar şi cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Arad.

Într-un asemenea proiect partenerii fireşti trebuie să fie instituţiile de învăţământ. O colaborare cu cele două universităţi, cât şi cu inspectoratul ridică mult importanţa acestei campanii. Sunt convinsă că atât noi, administraţia, cât şi mediul academic şi mediul educaţional arădean ne dorim acelaşi lucru: un Arad frumos, cu arădeni iubitori de carte”, a afirmat Claudia Boghicevici.

În acest proiect, Consiliul Judeţean Arad are ca parteneri Compania de Transport Public şi Biblioteca Judeţeană Arad „AD Xenopol”, care a donat cărțile.

 

  1. Atata cultura are si ea – intre 2 statii de tramvai

    Raspunde
  2. Idei putine si fixe.Aradul nu este nici Newyork nici macar Bucuresti sa poti citi in mijloacele de transport.

    Raspunde
  3. Domnul Igas este sa speram ultimii conducatori romani care si-a luat bacalaureatul dupa ce a ajuns senator. Daca fostul PDL spera sa-si recruteze cadrele dintre noii intelectuali „de tranvai ” nu ma priveste. Speram in continuare ca cei care ne vor conduce vor fi mult mai bine instruiti.

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.