COD GALBEN şi COD PORTOCALIU în judeţul Arad. Prefectul a convocat Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă

COD GALBEN şi COD PORTOCALIU în judeţul Arad. Prefectul a convocat Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă

Având în vedere avertizările COD GALBEN de precipitaţii pentru tot judeţul Arad şi COD PORTOCALIU hidrologic pentru bazinele Crişul Alb (în amonte de Gurahonţ), Crişul Negru şi afluenţii acestora, prefectul judeţului Arad a dispus convocarea Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, fiind stabilite măsurile operaţionale pentru comitetele locale din zonele posibil a fi afectate, informează George Pleşca, purtătorul de cuvânt al ISUJ Arad.
Potrivit acestuia s-a instituit permanenţă la primării, au fost verificate stocurile de apărare şi mijloacele tehnice de intervenţii, a fost avertizată populaţia din zonele predispuse la inundaţii. Toate structurile Ministerului Afacerilor Interne au pregătit forţe, rezerve de forţe şi mijloace în vederea asigurării intervenţiei în situaţia producerii inundaţiilor.
În cazul apariţiei unor situaţii de urgenţă complexe se va operaţionaliza Centru Judeţean de Conducere şi Coordonare a Intervenţiilor la sediul ISUJ Arad.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Vasile Goldiş” a luat măsuri specifice pentru astfel de situaţii:
– Activarea grupei operative a inspectoratului
– Prealarmarea turelor libere
– Formarea detaşamentelor speciale de intervenţie la nivelul fiecărei subunităţi pentru a putea fi dislocate în zonele afectate
– Pregătirea logistică pentru realizarea manevrelor de forţe şi mijloace tehnice în vederea asigurării intervenţiei operative.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.