Meteorologii au emis noi avertizări de cod galben și, respectiv, cod portocaliu de vreme severă pentru acest weekend.
Avertizarea de cod galben este valabilă între 23 iunie, ora 03 – 24 iunie, ora 15, inclusiv pentru județul Arad.
Potrivit ANM, fenomenele vizate sunt manifestări de instabilitate atmosferică temporar accentuată. În intervalul menționat, se vor înregistra averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină. Cantitățile de apă vor depăși 20…25 l/mp și pe arii restrânse 40…50 l/mp.
De asemenea, mai multe zone din țară sunt sub avertisment de cod portocaliu, valabil între 23 iunie, ora 15 – 24 iunie, ora 15.
Fenomene vizate sunt instabilitate atmosferică accentuată și cantități de apă însemnate.
În județele Timiș, Caraș-Severin, Mehedinți, Gorj, Vâlcea, Dolj, Olt, Hunedoara, precum și zona montană și submontană a județelor Argeș, Sibiu și Alba se vor semnala manifestări de instabilitate atmosferică accentuată. Vor fi averse torențiale, intensificări puternice ale vântului, vijelii, grindină și frecvente descărcări electrice. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși 40 l/mp și izolat 60…70 l/mp, anunță ANM.
Lasă un comentariu